Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Basescu: Declaratiile lui Geoana legate de intarzierea adoptarii codurilor au caracter electoral

Publicat in HotNews, luni 11 mai 2009 ·

Presedintele Traian Basescu spune ca declaratiile facute luni de Mircea Geoana in legatura cu adoptarea Codurilor sunt regretabile. "Desi declaratiile respective au un evident caracter electoral, presedintele Romaniei considera ca merita totusi salutata preocuparea domnului Geoana pentru subiect, chiar daca ea se manifesta cu aproape trei luni intarziere de la semnalul de alarma dat de seful statului, in cadrul intalnirii pe tema Justitiei, desfasurata in data de 17 februarie a.c., la Palatul Cotroceni", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Comunicatul Presedintiei:

"In cursul saptamanii trecute, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a avut o convorbire telefonica cu domnul Mircea Geoana, in cadrul careia seful statului a avertizat ca va trimite o scrisoare presedintilor celor doua partide aflate la guvernare, precum si presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, prin care va atrage atentia ca intarzierea adoptarii Codurilor si blocarea in Parlament a dosarelor de coruptie sunt de natura sa aduca prejudicii Romaniei.

Declaratiile domnului Mircea Geoana, facute in cursul zilei de luni, 11 mai a.c., sunt regretabile. Seful statului ar fi asteptat de la domnul Geoana o abordare matura si nu o incercare de a se deroba de responsabilitatea blocarii in Camera Deputatilor si in Senat a dosarelor de coruptie si de intarzierea adoptarii Codurilor.

In acest context, reamintim ca atat Codurile, cat si dosarele se afla la Parlament. Cu alte cuvinte, remedierea intarzierilor in ceea ce priveste adoptarea Codurilor si deblocarea dosarelor de coruptie intra in responsabilitatea directa a grupurilor parlamentare ale coalitiei la guvernare, implicit si in responsabilitatea politica a domnului Geoana...

In acelasi timp, merita amintit ca nimeni altul decat chiar domnul Geoana incuraja, in urma cu doua saptamani, boicotarea dezbaterilor din

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°