Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slalom printre inflaţie, şomaj şi credite în scădere

Publicat in Jurnalul, luni 11 mai 2009 ·

Balanţa comerţului cu străinătatea - ca orice balanţă - are două talere. Pe unul cântărim exporturile. Pe altul importurile. Din ianuarie până acum, timp de mai bine de patru luni, am avut nu numai căderi record de exporturi, ci şi căderi record de importuri.

Şi, iată, am obţinut o remodelare a deficitului extern. Dar cu un preţ mult prea mare: contracţia creşterii economice. Dacă aşa stau lucrurile, mai reprezintă exporturile o locomotivă a creşterii? Teoretic da, practic nu. De altfel, nu mai avem prea mult export de adăugat ca să crească Produsul Intern Brut. Şi nici import. Nu putem adăuga nici prea multe servicii pentru populaţie, căci noi nu suntem încă tari în acest domeniu. Ne bazăm însă pe acumularea brută de capital fix, pentru că investiţiile ar putea să fie în creştere.

Astăzi, însă, nu mai putem merge înainte fără bani adevăraţi, fără bani sănătoşi. Mai cu seamă acum, în vremuri de criză, economia românească va fi obligată să-şi consolideze trei importanţi stâlpi de susţinere:

1) o expansiune semnificativă a producţiei în sectoarele cu deschidere pe pieţele interne şi externe;

2) capacitatea de a realiza valori adăugate nu din creşteri cantitative, ci din surplusuri de competitivitate;

3) o eficienţă rezultată cu deosebire din scăderea costurilor de producţie. Dacă nu vom scăpa însă de povara inflaţiei, dar şi de frica de inflaţie, nici una dintre cele trei tendinţe nu-şi va afla împlinirea. Şi dacă nu va fi stăvilit şomajul.

Economia priveşte acum cu speranţă spre bănci, al căror rol nu se rezumă în nici un caz la simpla redistribuire a banilor. Adică la a aduna bani (în depozite bancare) de la cei care economisesc, pentru a-i împărţi apoi pe criterii profitabile (prin credite) celor care au nevoie imediat. Economia românească, acum, are nevoie de bani. Şi încă de bani mulţi. Asta nu înseamnă î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum o ora
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 2 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 2 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 23 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Avionul care îl transporta pe vicepreşedintele din Malawi și alte 9 persoane a dispărut de pe radare, anunţă Preşedinţia

G4Media acum 30 minute
O aeronavă care îl transporta pe vicepreşedintele din Malawi, Saulos Klaus Chilima, şi alte nouă persoane a dispărut de pe radare, a anunţat luni Preşedinţia din Malawi, informează Reuters, citat de News.ro. „Toate eforturile autorităţilor aviatice

Ciolacu: Cred că că cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia sa, cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă, nu cel de Apărare, pentru că nu comisarul gestionează trupele, acest lucru se întâmplă în NATO. „Au încep

Ciolacu: E foarte puţin probabil ca PSD să renunţe la candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
„Din punctul meu de vedere, când o alianţă electorală are cu 5 în faţă, e un semnal puternic transmis de români că au încredere în această alianţă. Cu adevărat, sunt toate premisele a se crea o alianţă politică, dar vom vedea decizia pentru că toţi

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°