Balanţa comerţului cu străinătatea - ca orice balanţă - are două talere. Pe unul cântărim exporturile. Pe altul importurile. Din ianuarie până acum, timp de mai bine de patru luni, am avut nu numai căderi record de exporturi, ci şi căderi record de importuri.

Şi, iată, am obţinut o remodelare a deficitului extern. Dar cu un preţ mult prea mare: contracţia creşterii economice. Dacă aşa stau lucrurile, mai reprezintă exporturile o locomotivă a creşterii? Teoretic da, practic nu. De altfel, nu mai avem prea mult export de adăugat ca să crească Produsul Intern Brut. Şi nici import. Nu putem adăuga nici prea multe servicii pentru populaţie, căci noi nu suntem încă tari în acest domeniu. Ne bazăm însă pe acumularea brută de capital fix, pentru că investiţiile ar putea să fie în creştere.

Astăzi, însă, nu mai putem merge înainte fără bani adevăraţi, fără bani sănătoşi. Mai cu seamă acum, în vremuri de criză, economia românească va fi obligată să-şi consolideze trei importanţi stâlpi de susţinere:

1) o expansiune semnificativă a producţiei în sectoarele cu deschidere pe pieţele interne şi externe;

2) capacitatea de a realiza valori adăugate nu din creşteri cantitative, ci din surplusuri de competitivitate;

3) o eficienţă rezultată cu deosebire din scăderea costurilor de producţie. Dacă nu vom scăpa însă de povara inflaţiei, dar şi de frica de inflaţie, nici una dintre cele trei tendinţe nu-şi va afla împlinirea. Şi dacă nu va fi stăvilit şomajul.

Economia priveşte acum cu speranţă spre bănci, al căror rol nu se rezumă în nici un caz la simpla redistribuire a banilor. Adică la a aduna bani (în depozite bancare) de la cei care economisesc, pentru a-i împărţi apoi pe criterii profitabile (prin credite) celor care au nevoie imediat. Economia românească, acum, are nevoie de bani. Şi încă de bani mulţi. Asta nu înseamnă î