Liga masculină şi-a încheiat campionatul ediţiei a 51-a cu HCM Constanţa pe primul loc. HCM Constanţa, cunoscută ca şi campioană cu două etape înainte, se află acum la cel de-al 4-lea titlu. În ultima etapă, constănţenii au lăsat un punct la Bucureşti, în partida cu campioana ediţiei precedente, Steaua UFA. Podiumul a fost însă stabilit în această etapă, în meciul direct dintre UCM Reşiţa şi Dinamo Baumit Bucureşti, din Sala Floreasca. Reşiţenilor le era necesară o remiză pentru a termina pe locul se-cund, rezultat pe care l-au obţinut. În această situaţie, Dinamo a rămas pe ultima treaptă a podiumului. Campioana ediţiei trecute, Steaua, după egalul în compania noii campioane de pe litoral, a terminat pe locul patru. O surpriză a produs-o Ştiinţa Bacău, care multă vreme a cochetat cu podiumul. A realizat scorul etapei, cu cele 50 de goluri înscrise orădenilor şi a terminat pe locul 5, loc de Cupă EHF. Finalista Cupei EHF, Bucovina Suceava, a învins-o pe vecina de clasament din Odorhei, iar dacă reşiţenii vor câştiga pentru a treia oară consecutiv Cupa EHF, atunci Suceava va prinde un loc şi în ediţia viitoare a acestei competiţii europene. Piteştenii nu au avut forţa de a se menţine pe prima scenă şi au pierdut şi în ultima etapă, retrogradând.
Rezultatele ultimei etape: Bucovina Suceava –HC Odorhei 30-24(15-12); CSM Medgidia –„U” Transilvania Cluj 34-22(15-6); Steaua UFA Bucureşti –HCM Constanţa 32-32(13-16); „U” Poli –Izometal Timişoara –CSHV Piteşti 25-21 (13-12); Pandurii Tg. Jiu –Minaur Ştiinţa Baia Mare 30-31(18-16); Ştiinţa Dedeman Bacău –CSMD Oradea 50-35(25-17); Dinamo Baumit Bucureşti –UCM Reşiţa 30-30(17-14). Liga masculină şi-a încheiat campionatul ediţiei a 51-a cu HCM Constanţa pe primul loc. HCM Constanţa, cunoscută ca şi campioană cu două etape înainte, se află acum la cel de-al 4-lea titlu. În ultima etapă, constănţenii au lăsat un punct la Bu