În timp ce adulţii se confruntă tot mai mult cu efectele crizei financiare, cei tineri iau lecţii de "supravieţuire" în vremuri austere şi participă la programe de educaţie financiară. Sursa: Octavian Cocolos
Un astfel de program se numeşte “Bănci în acţiune” şi a fost organizat de Junior Achievement - Young Enterprise Europa (JA-YE) şi Citi Foundation. Organizat în licee din 12 ţări europene, programul s-a bucurat de interesul şi participarea a 2.943 de elevi. La finalul acestuia, a fost realizat un sondaj care a arătat că, cel puţin din punct de vedere teoretic, adplescenţii sunt pregătiţi să-şi administreze finanţele.
Acelaşi studiu a mai evidenţiat şi faptul că tinerii europeni sunt mai bine pregătiţi din punct de vedere financiar decât cei din Statele Unite ale Americii. Astfel, repondenţii din Europa au înregistrat o medie a răspunsurilor corecte de 62.8%, în comparaţie cu repondenţii din SUA, care au răspuns corect în procent de numai 48.3%.
Care este scopul programelor de educaţie financiară?
Potrivit reprezentanţilor Junior Achievement, programele de educaţie financiară îşi propun să îi determine pe tineri să înţeleagă importanţa educaţiei şi a abilităţilor pentru venitul lor viitor, să înţeleagă cum se gestionează corect banii, să acorde mai mult interes studiilor, să devină specialişti în domeniul financiar şi să se gândească la viitor.
Astfel, programul de educaţie financiară le oferă tinerilor informaţii despre sistemul şi serviciile bancare, de la modul de funcţionare a băncilor, la diferenţele dintre o bancă de investiţii şi o bancă comercială; instrumentele şi serviciile bancare; tipuri de conturi, tipuri de credite, linii de credite şi sisteme de plăţi.
Cum se împacă tinereţea cu finanţele?
Sondajul alcătuit din două părţi a fost realizat în rândul liceenilor part