Ce ar fi trebuit să fac cu atâtea obiecte inutile? Să le păstrez până când ultimul filtru ar fi intrat în serviciu? Aceste obiecte sunt precum cartea mergătoare de la „popa prostu’”, trebuie să le transmiţi mai departe, având grijă să păstrezi sensul de joc, pentru a nu te găsi în stânjenitoarea situaţie de a „redărui” exact către cel care te-a cadorisit.

Probabil că prin lume există un şir al filtrelor de cafea care călătoresc din casă în casă. Nu e exclus chiar să primeşti unul în ambalajul original, care a fost dăruit prima oară la o nuntă ţinută în ’86, în Bogota.

P.S.Agitatorul de sucuri naturale l-am aruncat. Era complet inutil. În schimb, persoana care mi l-a dăruit a primit, de ziua ei, un foarte folositor filtru de cafea.

ELENA GEORGESCU: Preţul adevărat

Darul a devenit un fel de bilet de intrare la o petrecere, achitarea unei obligaţii. Ceva din modelul societăţii de consum se regăseşte şi în felul în care facem cadouri: înconjuraţi de o abundenţă de obiecte, acestea trebuie să circule, în numele convenţiilor în care s-a dizolvat bucuria de dărui.

Există o tablă nescrisă a preţurilor pentru nuntă, botez, vizită, onomastică. Până şi reacţia este aceeaşi: „Ce surpriză! Nu trebuia!” spunem, deşi toată lumea ştie că trebuia.

A dărui nu înseamnă doar a căuta un cadou prin magazine, a-l cumpăra şi a-l înmâna. Ar trebui să fie un proces mai îndelungat. Nu dăruieşti gândindu-te la tine, ci da că îi va face plăcere (sau are nevoie de el) şi dacă nu cumva îl mai are. În acest scop, începi să te interesezi subtil.

Există oameni ale căror cadouri nu le-aş putea „redărui”. Sunt atât de personale, reflectă atât aşteptările mele, cât şi, discret, grija celor care mi le-au dăruit, încât pentru alt cineva nu ar însemna aproape nimic. De aceea nu cred în acest pr