Stătea la marginea drumului, la "ia-mă, nene", zgribulită de frig. În seara aceea zăbovise mai mult în oraş şi pierduse cursa spre satul ei, situat între Focşani şi Mărăşeşti. Andrei, băiatul cu care "se iubea" de vreo două luni, insistase să mai stea împreună, câteva ore, după încheierea cursurilor.
Angela acceptase, dar uite că acum timpul ăsta petrecut în doi se răzbunase. Pierduse cursa şi nu mai putea să ajungă acasă decât cu o maşină "de ocazie". Andrei ar fi stat cu ea la capătul oraşului, dar trebuia să meargă, pe seară, la spital, la bunicul lui. Aşa că o lăsase singură... Doar nu era unicul om care aştepta acolo un mijloc de transport.
Angela P. avea în 1989 aproape 18 ani şi era elevă la Şcoala profesională nr. 5. Dăduse examenul de treaptă la Liceul Industrial nr. 2, însă picase sub linie. Bine că luase şi la profesională. Şcoala avea cursurile tot în incinta liceului, aşa că se mai putea întâlni cu foştii colegi, iar maistrele instructoare erau aceleaşi. O cunoşteau încă din clasa a IX-a şi o lăudau mereu pentru îndemânarea ei... Ehei, Angela şi-ar fi dorit să lucreze la o casă de modă, într-un oraş mare. Dar s-ar fi mulţumit în ultimă instanţă şi cu un loc de muncă la un atelier de croitorie din centrul Focşaniului.
Acum, în seara aceea de primăvară, o luase frigul. O vântoasă se tot răsucea prin zonă, ridicând praful şi gunoaiele din drum. Era lume multă la "ocazie", iar maşinile treceau fără să oprească. În sfârşit, una trase mai aproape de grupul de navetişti, dar nu încăpură decât patru inşi în ea: un ţăran cu două paporniţe grele, un june cu o geantă pe umăr şi-o femeie cu o fetiţă de mână.
Ea nu îndrăzni să se înghesuie la uşa Daciei albe, aşa că rămase în drum. Mai opri un camion şi luă alte două persoane. Apoi, nimic... Crezu că de vină e lumea prea multă - între timp sosise şi un grup gălăg
