Independentul Nati Meir şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia României, într-un spectacol în care dansatoarele s-au bâţâit pentru câteva bancnote între sâni, iar Monica Columbeanu şi Andrei Duban au susţinut discursuri cu patos. Sursa: Vlad Stoicescu
"Aici s-au născut şi părinţii mei, aici s-au născut şi strămoşii mei şi aici vreau şi eu să mor", a spus candidatul. Multe fete şi câţiva băieţi cu fulare albastre cu înscrisuri albe au pus la cale petrecerea, la care au ţinut să participe Mădălin Voicu şi Andrei Duban. Primul a cântat şi dansat alături de cei prezenţi, dar a ţinut să explice că a venit "în calitate de artist".
Duban simte un Obama
Duban l-a comparat pe Meir cu Barack Obama, susţinând că avem nevoie de un astfel de om, după ce am avut parte de preşedinţi cărora le-a plăcut "Rusia", "pietrele" şi "marea".
Evenimentul, găzduit de un hotel bucureştean, a fost prezentat de Monica Columbeanu. Cu doi trandafiri în păr, unul roşu şi unul galben, soţia lui Irinel a fost gazda serii, spunând că e "foarte fericită" să anunţe "candidatura lui Nati Meir la preşedinţia României".
Meir a ţinut să încheie discursul cu un distih electoral: "Ţineţi minte trei cuvinte / Nati Meir, preşedinte.
Meir, cotat cu şanse mici
Nati Meir (53 de ani) este un om de afaceri israelian născut din părinţi români. El a primit cetăţenia română în 1999. A fost membru al partidelor PRM şi PD, la ultimul activând doar două săptămâni, în anul 2007.
Până acum, alte trei persoane şi-au anunţat candidatura pentru Cotroceni: social-democratul Mircea Geoană, liberalul Crin Antonescu şi independentul Radu Duda. Actualul preşedinte nu a făcut anunţul oficial, cerând să nu mai fie inclus în sondaje. Meir este considerat candidatul cu cele mai puţine şanse, judecând după ultimele sondaje. @N