Am adunat în paginile ediţiei de astăzi a Jurnalului de Bucătărie câteva mărturisiri despre gastronomia tradiţională românească, gânduri ce aparţin unor persoane obişnuite cu "mâncărurile subţiri" - care încântă ochiul, nările şi papilele gustative prin asocieri inedite de ingrediente, prin "rafinarea" la maxim a reţetei -, adeseori preparate devenite celebre prin faima bucătarului care le-a creat.

Astfel de persoane, pentru care nimic nu e mai firesc decât să filosofeze pe marginea unui fel de mâncare, şi-au exprimat uimirea faţă de suculenţa şi savoarea bucatelor româneşti, fie ele din Delta Dunării ori din vârful muntelui. Observându-le reacţiile faţă de gastronomia noastră tradiţională, mi-am spus: iată, sunt şi ei oameni, ca noi! Faptul că au preferat un borş pescăresc sau un bulz ciobănesc este explicabil. Nu ştiu de ce, dar nu mi-i imaginam nici pe Prinţul Albert al II-lea de Monaco, nici pe Francis Dufresne, bailli al Chaîne de Rotisseurs, baillage de Vaud (Elveţia), interesaţi să prânzească în cel mai nou, cel mai sofisticat, cel mai luxos restaurant bucureştean - "Illusions" -, al cărui bucătar-şef, Cristian Oprea, a lucrat o bună bucată de vreme în preajma marilor chefi din Monte Carlo. "Illusions" e însă o opţiune pentru românii cu dare de mână, care vor găsi, într-o clădire monument arhitectural, din veacul al XIX-lea, o locaţie exclusivistă, un restaurant al cărui concept combină luxul şi experienţa culinară desăvârşită cu o lume plină de mister şi de farmec. Pentru cei mai mulţi dintre noi, a prânzi la "Ilusions" poată să rămână o simplă... iluzie. Dar ar putea fi şi altfel... şi-mi aduc aminte ceea ce spunea Claude Terrail despre reputaţia restaurantului parizian "La Tour d'Argent", pe care au făcut-o mai puţin artiştii ori bogaţii lumii şi mai mult cei care "şi-au spart puşculiţa ca să ajungă să trăiască într-o zi un spectacol unic".