Săptămîna trecută, stagiunea Filarmonicii „George Enescu“ a cuprins, în programul din 7 şi 8 mai, şi muzică românească: Hecatomba de Dan Dediu, într-un concert dirijat de Cristian Mandeal. În cuvintele compozitorului, „muzica pe care am scris-o este accesibilă, aducînd în prim-plan o lume sonoră idealizată, pan-tonală, cu un clar iz cinematografic de extracţie hollywoodiană, dar care începe să se fisureze treptat, intrînd spre final într-o logică a monstruosului, animalicului şi masacrului“. Născut în 1967, Dan Dediu ocupă o poziţie vizibilă şi apreciată în viaţa muzicală, cu preocupări de la compoziţie şi publicistică, pînă la cariera universitară şi administrativă. Din 2008 este rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Ce aţi face dacă nu aţi fi compozitor? Oricum compoziţia nu există în România ca meserie. În nomenclatorul meseriilor, compozitor este individul care scrie cu creta pe vagoanele de marfă. Compozitorul de muzică nu este menţionat acolo. Prin urmare, eu nu sînt compozitor. Sînt doar profesor. Însă activitatea mea ascunsă, ilicită, e compoziţia, un fel de braconaj social-artistic. Dacă totuşi n-aş fi fost compozitor, ca să vă răspund la întrebare, probabil că aş fi băgat spaima în pianişti. Sau în matematicieni… Cît loc de creaţie e în administraţie? Dar de administraţie în creaţie? Exact atîta loc cît eşti în stare să gestionezi. A fi creativ în administraţie merge numai cu încetinitorul, în timp ce în administrarea propriei creaţii trebuie obligatoriu să mergi pe repede-înainte. Ce vă revoltă cel mai mult? Nu sînt un revoltat de felul meu. Sînt docil. Dar multe lucruri mă scîrbesc. Ceea ce mă revoltă într-adevăr e un singur lucru: atunci cînd un geniu sau un prieten, tînăr sau încă în forţă creatoare, îmi spune că are cancer şi că moare în cîteva luni ori este spulberat într-un accident, cum s-a întîmplat cu Cristian Nemescu. L