O colectie stranie si dura are, cam de un an, Editura Pandora M, editura fondata in 1994 de Ion Marculescu si continuata de cativa ani de Magdalena Marculescu in cadrul Grupului Editorial Trei. Se cheama Funky Fiction. Totul e facut la ea sa fie diferit, chiar sa socheze. Designul le apartine lui Alexe Popescu si Radu Manelici. Pagina e rarefiata si aliniata numai la dreapta. Cam in toate volumele textul propriu-zis al cartii este insotit de cate un interviu cu autorul sau de alte texte de prezentare a cartii si autorului, pana la un punct o intreprindere laudabila, daca n-ar aluneca, si ele, spre temele ciudate ale cartilor. Pentru ca, faptul cel mai important, colectia cuprinde numai carti violente si de la un moment dat materia incepe sa se repete. Sunt in general carti foarte noi, publicate in anii 2000, caracteristice pentru o anumita generatie si care, daca se vand si sunt traduse, inseamna ca au si cititori. Precizez ca unele titluri aparute sunt carti bine scrise, foarte bune in genul lor, uneori si premiate. Nu e obligatoriu sa-i si placa autorului acestor randuri, care poate intelege ca sunt un gen la moda, descriind aspiratiile sau lipsa de aspiratii ale unei generatii, dar in care literatura pare ca se pierde dupa scurta vreme. Imaginati-va ca doi tienri se intalnesc, se drogheaza, fac sex, beau, se drogheaza, se bat, fac sex, merg la carciuma sau barul sau discoteca de la coltul strazii, fac sex, se drogheaza, se violenteaza. Nimic altceva. Uneori se mai ucid intre ei. In plus sunt texte in care abunda, colcaie toate cuvintele tabu, scrise de regula de handicapati pe garduri si prin veceuri publice – si inca n-ar fi nimic, dar ele apar atat de des, incat le dispare pur si simplu incarcatura erotica. Unii se pameaza in fata acestor texte. Lucrurile pot aparea astfel doar daca sunt considerate exponente ale culturii underground, un fenomen care ar tre