"Corolarul meu a fost: să dau scenei oameni de bun-simţ. Teatrul se joacă din dragoste! Cine a trişat, s-a distrus din cauza lipsei unei concepţii clare asupra profesiei", spunea Dem Rădulescu în 1998.

Nu accepta amatorismul de la "Cântarea României" şi îi făcea o reală plăcere să o spună cu voce tare. Odată, ca să se amuze, s-a oferit să participe la festivităţile aniversare ale "conducătorilor iubiţi": "Domne, vreau să recit şi eu o poezie patriotică la Omagialele astea. - Ieşi afară, Bibanule! - i-au răspuns. Vrei să ne nenoroceşti, să creadă ăştia că e act de sabotaj?" - îşi aminteşte Maia Morgernstern.

TRAGIC ŞI IREZISTIBIL DE COMIC

Dem Rădulescu a fost un imens artist, venit pe lume să o înveselească, dar serios şi perfecţionist în orice lucrare a sa. "Era un geniu al comediei - subliniază Maia Morgenstern. În acelaşi timp, Dem Rădulescu avea o mare şi profundă cunoaştere a tragediei în general şi a tragediilor shakespeariene, în primul rând. Cele mai importante lecţii despre tragedie de la el le-am învăţat. Ţin minte că l-am văzut în «Ploşniţa» lui Maiakovski şi am fost uluită de cum reuşea să fie zguduitor de tragic şi irezistibil de comic exact în acelaşi timp. Era râsu'-plânsu' perfect."

"Dacă generaţiile viitoare vor avea actori, să-i mulţumim şi lui Dem Rădulescu", spunea Dan Puric în 2000, la înmormântarea mentorului său. Nici până atunci, nici de atunci încoace, "marele mut" nu a uitat să-şi cinstească profesorul şi maestrul. "Te salut tinere actor din mileniul trei! Ai grijă, nu eşti singur, nu eşti generaţie spontanee! Au muncit alţii înainte, ca să ajungi dumneata aici!...", declara Dem Rădulescu, în 1998, la emisiunea Eugeniei Vodă.

Era foarte punctual, venea foarte pregătit pentru rolul primit, oricât de mic ar fi fost. "Lumea râdea de personajele noastre, dar noi nu glumeam cu ceea ce aveam