Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană joacă pe sârmă

Publicat in Jurnalul, vineri 15 mai 2009 ·

În 2009, europarlamentarele din România au loc în acelaşi timp cu europarlamentarele de pe întregul continent. Peste tot, observatorii politici profeţesc o slabă participare la vot.Nu-i exclus însă ca România să facă excepţie de la regulă.

Mai întâi, pentru că aşa cum a arătat experienţa scrutinului anterior, în România nici politicienii şi nici electoratul nu deosebesc specificul europarlamentarelor.

Drept urmare, campania pentru Parlamentul European e deja (pentru că a început) o campanie ca pentru Parlamentul naţional.

Altfel spus, scrutinul din 7 iunie 2009 e perceput ca un nou moment de chelfăneală în general.

Mult mai important, dat fiind că în 2009 vor avea loc prezidenţialele, campania pentru europarlamentare se anunţă drept una pentru prezidenţiale. Cel puţin doi dintre adversarii lui Traian Băsescu - Mircea Geoană şi Crin Antonescu - s-au lansat în campania pentru europarlamentare cu vădita intenţie de a face campanie pentru prezidenţiale.

Altfel e greu de explicat de ce Mircea Geoană mai ales s-a preocupat în ultimul timp doar de atacarea lui Traian Băsescu. De acest adevăr şi-a dat seama, de altfel, şi Traian Băsescu. Prezent la lansarea candidaţilor PD-L, preşedintele şi-a anunţat implicarea în campania electorală a PD-L. Fireşte, un rol important în această decizie l-a jucat incapacitatea domniei sale de a sta în plan secund mediatic o lună şi ceva de zile, în timp ce alţi politicieni vor fi în prim-plan.

Motivul decisiv l-a dat însă conştiinţa că adversarii săi vor folosi campania pentru europarlamentare ca scenă pentru a-şi face campanie la prezidenţiale.

N-a fost prea greu pentru strategii de la Cotroceni să intuiască strategia electorală a adversarilor lui Traian Băsescu: Mircea Geoană şi Crin Antonescu. În cazul lui Crin Antonescu, aplicarea strategiei nu ridică nici o

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 42 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum o ora
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Mama fostei gimnaste Gina Gogean a MURIT într-un grav accident rutier, provocat de sora sportivei

Gandul acum 24 minute
Fosta gimnastă Gina Gogean (46 de ani), medaliată olimpică și multiplă campioană mondială și europeană, și-a pierdut mama într-un grav accident rutier, duminică dimineață, provocat de sora sportivei, care e medic pediatru la Spitalul de Copii din Ga

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Cancelarul Scholz continuă să respingă utilizarea armelor germane pentru atacarea unor obiective din Rusia

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa, transmite Agerpres. „Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrăril

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°