Sunt la conferinţa de presă a juriului. Sala e plină ochi, zeci de camere de filmat asteaptă, avide, să intre Isabelle Huppert şi ilustra ei suită.
Corespondenţă specială de la Cannes
Am luat azi hotărârea eroică să vin cu laptopul în poşetă, şi să scriu "în paralel", dacă se poate spune aşa, pentru că azi a început maratonul proiecţiilor, şi, credeţi-mă, nu e cel mai plăcut lucru să-ţi scrii articolul noaptea, când ajungi la hotel. Mai ales că fiecare zi începe sub semnul lui 8 şi jumătate; nu e un titlu de Fellini, ci o crudă realitate a locului, altfel cum să încapă atât de multe filme în atât de puţine ore? Deci, în zumzetul unei săli nerăbdătoare, scriu la laptop şi privesc panoul de fundal, din spatele mesei la care urmează să vină juriul: trei fotograme cu Monica Vitti văzută din spate, o umbră în mişcare, instantanee graţioase, care ar putea semnifica un fel de statuie a lui Venus, în cinema: o statuie din celuloid... Apropo de celuloid, peste nu prea multă vreme, pelicula s-ar putea să ţină de domeniul amintirii. Tot mai mulţi cineaşti preferă filmele în format digital, noile tehnologii câştigă teren, iar Cannes-ul e, printre altele, şi o vitrină a industriei cinematografice numerice (numai la această ediţie, există 100 de proiecţii numerice). Promotorii cinematografului digital consideră că am asistat la "un moment istoric, acela de a avea un film 3D în deschiderea unui festival atât de emblematic"... Aşadar, nu e SF să ne imaginăm că, în viitor, cinematograful va căpăta în mod curent a treia dimensiune şi că efectul de "real" va fi, tehnic vorbind, desăvârşit. Deocamdată, micul dezavantaj este al acelor ochelari obligatorii, pe care orice spectator trebuie să-i poarte, numiţi, în branşă, "ochelari activi"; ei fac posibil mirajul de a vedea în relief ceea ce se întâmplă pe ecran. Doar că, aceiaşi ochelari induc şi un "efect de înstrăin