La 1 iunie 1933, prin decret regal si in prezenta lui Carol al II-lea, dar si, nota bene, pe vremea legendarului gospodar Dem I. Dobrescu (sa nu uitam, printre altele, ca in acelasi an s-a dat in folosinta Palatul Telefoanelor!), a fost inaugurata Pinacoteca Municipala a Bucurestilor. In sediul de pe Bulevardul Lascar Catargi nr. 21 (imobilul fusese donat in acest scop de vaduva amiralului Urseanu, „privitorul in stele"). La inceput, au fost expuse 103 lucrari, majoritatea lor de pictura, dintre care 63 proveneau din colectiile Primariei, celelalte fiind achizitii facute in timp.
Dupa numai cinci ani, Pinacoteca si-a imbogatit patrimoniul cu inca 241 de piese, cumparate din fondul municipalitatii, precum si cu altele, provenite din donatii particulare. Astfel ca, in 1939, inventarul se ridica deja la 756 de lucrari apartinând tuturor genurilor.
Apoi, odata cu cresterea spectaculoasa a fondului, dar si cu preumblarea tarii prin tot felul de vagauni ale istoriei, sediul a tot fost schimbat, inimosii artei românesti umblând cu lucrarile, ca tiganul cu cortul, de ici-colo (Muzeul Simu – demolat de comunisti, subsolul cladirii de Radioficare, Casa Creatiei Populare, str. G. Danielopol nr. 2, str. Biserica Amzei 7-9, casa Slatinenilor din str. dr. Obedenaru nr. 3, Muzeul Colectiilor de Arta de pe Calea Victoriei, iarasi Obedenaru...), „adâncindu-le" din ce in ce mai mult in uitare. Sau, altfel spus, beciuri, intuneric, obroc, singuratate.
Realitatea, astazi, dupa 76 de ani. La fel de rece. Trista. Descurajatoare.
Cele 5.500 de piese ale patrimoniului metropolitan de arta sunt in continuare „conservate" in raspândire, in diverse depozite, pivnite, anexe, mansarde, camari si boxe. Fara sediu propriu si, evident, fara posibilitatea de a fi vazute. Daca, sa zicem, elevii dintr-a XI-a, de la „Tonitza", ar dori sa mearga in grup, spre a vizi
