Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suedia şi "coşmarul socialist"

Publicat in Jurnalul, vineri 15 mai 2009

Există o veche tradiţie de a folosi Suedia drept model socialist pentru a fi subliniate lacunele sociale din Statele Unite ale Americii. Recentele propuneri ale administraţiei Obama privind modificarea impozitelor, spre exemplu, au determinat un analist conservator să întrebe "Chiar vrem să transformăm SUA în Suedia?", scrie The Christian Science Monitor.

Cu toate acestea, dacă modelul scandinav ar fi transplantat peste ocean, respectivele schimbări ar avea prea puţin de-a face cu socialismul, afirmă specialiştii din Suedia - unii dintre ei fiind de părere că modelul ar fi ridicat ca un soi de bastion al capitalismului de piaţă.

Săptămâna trecută, guvernul de centru-dreapta al Suediei a început să vândă farmaciile deţinute de stat - unele dintre puţinele companii încă naţionalizate; măsura face parte dintr-un plan ambiţios de reformare economică liberală, început încă din 2006.

Pensiile oferite de stat, şcolile, serviciile de sănătate, transportul public şi oficiile poştale au fost complet sau parţial privatizate în decursul ultimului deceniu, Suedia devenind, astfel, una dintre economiile cu cea mai pronunţată orientare spre piaţa liberă din întreaga lume, afirmă analiştii.

"Suedia a fost mereu de partea economiei de piaţă. Nu poate fi vorba de socialism", opinează Olle Wästberg, directorul Institutului Suedez din Stockholm şi fost consul general la New York. "În multe domenii, avem mai mulţi proprietari particulari în comparaţie cu alte ţări europene şi cu SUA. Aproximativ 80 la sută dintre toate şcolile noi au conducere particulară, ca şi căile ferate şi metroul".

Imaginea-stereotip a Suediei ca utopie socialistă datează din anii 1930, când o carte best-seller a lăudat ţara ca reprezentând calea de mijloc între capitalism şi socialism, explică The Christian Science Monitor.

"Şi Eisenhower a aj

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 50 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 31 minute
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 2 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 48 minute
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 5 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 6 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°