Mircea Cărtărescu: „În Grecia antică, domnea într-o cetate un tiran odios. Într-o zi, dorind el să ştie cât de popular e printre supuşii săi, trimise câţiva agenţi deghizaţi prin pieţe, temple şi crâşme ca să iscodească mulţimea”. Sursa: Mediafax
Vreau să vă povestesc o anecdotă, una dintre cele mai amuzante pe care le ştiu, şi care într-un fel ar putea să ne dea de gândit în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale.
Povestea asta are şi calitatea de a fi destul de ambiguă ca să nu poată fi interpretată drept un îndemn direct: votaţi-l pe cutare! Pentru că, mă credeţi sau nu, mi-e în acest moment cu totul indiferent cine va ieşi preşedinte pentru următorii cinci ani. Mai mult decât atât, îi plâng de milă de pe-acum.
În 2004 eram cu Băsescu trup şi suflet, ca mai toată lumea, şi cred că nu greşeam. Alternativa era abominabilul Năstase. Nu voiam să emigrez în Congo. Au urmat cinci ani în care m-am convins că nici dacă Obama combinat cu Kennedy şi cu Angela Merkel (ştiu că ea nu e preşedinte, dar...) ar veni la cârmă în România, tot nu ar scoate frumoasa noastră ţară de pe făgaşul pe care merge, cătinel-cătinel, de două sute de ani. Băsescu a încercat, onorabil zic eu, dar de unde nu-i, nici lui Dumnezeu nu-i poţi cere.
Se povesteşte că, în Grecia antică, domnea într-o cetate un tiran odios. Într-o zi, dorind el să ştie cât de popular e printre supuşii săi, trimise câţiva agenţi deghizaţi prin pieţe, temple şi crâşme ca să iscodească mulţimea. Se vede că sondajele de opinie nu apăruseră încă sau că tiranul, om inteligent, nu avea încredere în ele. Zis şi făcut.
După câteva zile, trăgătorii cu urechea se înfăţişează în faţa tronului regal. Toţi vin cu aceeaşi poveste: lumea îl urăşte teribil pe tiran, toţi îl blesteamă, îi doresc moartea, imploră zeii să abată toate nenorocirile asupra sa. Tiranul îi a
