Scrutinul europarlamentar este unul de rang secund, iar prognozele privind absenteismul se vor confirma, probabil, si acum. Totusi, in anumite tari vom asista la dispute interesante, din motive preponderent nationale, de politica interna. Din multe puncte de vedere, alegerile europarlamentare de luna viitoare se inscriu in tiparul obisnuit. Inca de la mijlocul anilor 1970, cind s-a decis instituirea votului direct, politologii au anticipat ca ele vor fi de rangul doi sau chiar trei, ca vor fi disputate pe teme nationale si nu europene si, in fine, ca interesul publicului va fi redus, exceptind poate segmentele virulent anti-integrare. De atunci, aceste prognoze se tot confirma, ceea ce ar trebui sa se intimple si acum. Daca intr-o tara sau alta vom asista la dispute pasionante, probabil ca resorturile vor fi nationale. Cea mai interesanta infruntare este, de departe, cea din Irlanda. Nu se poate merge pina-ntr-acolo incit din rezultatele votului din iunie sa se poata prezice deznodamintul viitorului referendum asupra Tratatului de Reforma a UE, insa e clar ca anumite semnale vor exista. Nu e nevoie sa stapinesti subtilitatile politicii irlandeze pentru a intelege ca oponentii tratatului vor incerca sa mobilizeze electoratul, intr-un fel de repetitie pentru toamna. Infrastructura exista, militantii debordeaza de energie, iar faptul ca segmentele "conventionale" ale clasei politice incearca sa explice doct faptul ca Europa e o parte a solutiei la criza ii va incuraja pe adversari sa contraatace, afirmind ca de fapt Europa e o parte a problemei. Pe locul secund, in acest clasament ad hoc - desi din multe puncte de vedere ar merita primul loc - se afla Letonia. Puternic afectata de criza - considerata a fi depasit deja pragul falimentului national - mica republica baltica ar trebui sa fie ultimul loc in care electoratul sa fie interesat de discursul european. Pe de alta