Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decoraţiuni din materiale naturale

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 16 mai 2009 ·

Într-o lume a tehnologizării şi informaţiei, obiceiurile şi meşteşugurile de altădată (încondeiatul ouălor, traforajul, sculptura lemnului pentru înfrumuseţarea casei şi a porţii, războiul de ţesut, croşetarea manuală) se rezumau cel mai adesea la exponate în muzeu.

OBIECTE TRADIŢIONALE DE ARTIZANAT CONFECŢIONATE MANUAL

Într-un astfel de context, firma Ceara Do Lar Lda, fondată de o familie de portughezi, prezintă o colecţie de decoraţiuni bazată pe această întoarcere în timp la tradiţii, la manual, la natural. Aceasta a făcut o conversie la nivel funcţional pentru elementele pe care le ştiam din mediul rural, din spusele bunicilor, dar cărora nu le găseam o funcţiune şi un design de actualitate. Precizăm de la început că toate aceste mici minunăţii - made in Portugalia - le-am găsit în România, în showroom-urile din Bucureşti şi Bacău ale distribuitorului autorizat SC Home Style SRL.

Concept

Sursa de inspiraţie se raportează la elementele din universul casnic de altădată (unelte din lemn, obiecte domestice), la natură (frunze de castan, diferite legume). Utilizarea tradiţiilor şi a obiceiurilor preluate din diferite colţuri ale Europei conduce la exponate noi, realizate pentru secolul al XXI-lea, care răspund nevoilor societăţii actuale, deşi se simte prezentă inserţia de istoric, în vreme ce tradiţia este impregnată în detalii şi tehnici de realizare.

Materiale utilizate

Obiectele sunt confecţionate de meşterii portughezi în funcţie de materialele pe care le au la dispoziţie. De cele mai multe ori, aceste materiale sunt folosite aproape în stare brută, fiindu-le aplicată eventual o prelucrare manuală minimă (vopsire cu coloranţi naturali, tăiere şi finisare, sculptare, vopsire, împletire. Cel mai des, meşterii "apelează" pentru creaţiile lor la funii din rapiţă, in, cânepă, bumbac, lemn, seminţe şi fructe conser

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum o ora
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum 2 ore
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz - FOTO, VIDEO

News.ro acum 36 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Apelul lui Zelenski către Occident: Forţaţi Rusia să facă pace

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace, folosind ,,toate mijloacele" necesare. Liderul de la Kiev a declarat de mai mult timp că nu va negocia direct cu Rus

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum o ora
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum o ora
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum 2 ore
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 2 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°