În primele două zile ale rundei a 30-a a primului eşalon fotbalistic, cu excepţia meciurilor disputate vineri, gazdele au avut prioritate. Vineri, formaţia buzoiană, de multă vreme cu ambele picioare la matineu, a fost foarte aproape de a învinge în Bănie formaţia olteană. Cu pretenţii de revenire în Europa, buzoienii au condus 40 de minute şi puteau majora scorul, dar Florin Costea şi-a salvat echipa. În Ghencea, formaţia mai pragmatică a învins, iar aceea a fost cea rapidistă. Înfrângerea Stelei poate însemna un loc în afara Europei, după ce în ultimele ediţii a evoluat în grupele Ligii Campionilor.
Meciul „necăjitelor” a avut loc la Iaşi, unde Poli s-a războit cu medieşenii de la Gaz Metan. Deşi au suportat cu stoicism presiunea oaspeţilor, au reuşit pe final să se detaşeze şi să ia o serioasă gură de oxigen. Un alt meci pe muchie de cuţit a avut loc la Bistriţa, unde Ionuţ Sabău şi ai lui au reuşit o victorie la limită, victorie care înseamnă trei puncte mari de aur în conjunctura actuală. Marinarii, care nu mai au nicio speranţă de salvare, au reuşit să-i învingă pe argeşeni, ocazie cu care şi-au realizat baremul. Măcar atât, să nu ajungă cu minus în B. Numai că finanţatorul principal, Bosânceanu a cerut conducerii să-l degreveze din funcţia de preşedinte, iar momentan să rămână numai ca sponsor.
În Gruia, stegarii au dat o replică tăioasă campioanei în exerciţiu, CFR-ul clujean. „Galben-negrii” au avut momente de înaltă ţinută în teren, dar numai până în faţa porţii, acolo unde fazele se „topeau”. Situaţia pentru Europa nu este încă încheiată şi speranţe încă mai sunt în următoarele trei runde.
Nicolo Napoli
a fost demis
Universitatea Craiova –
Gloria Buzău 1-1 (0-1)
Au înscris: Florin Costea (min. 80) / Mansour (min. 40)
Cu ifose la ocuparea unui loc de Cupă Europeană, universitarii lui Mititelu au capot