TENIS. Elveţianul Roger Federer a câştigat ieri turneul de Masters de la Madrid, după ce l-a învins în două seturi, scor 6-4, 6-4, pe marele său rival, spaniolul Rafael Nadal.
Ultima victorie a elveţianului în faţa ibericului fusese înregistrată în toamna anului 2007, la Masters Cup, când s-a impus, în mai puţin de o oră, cu 6-4, 6-1. Pentru Federer, victoria e şi mai importantă dacă notăm că meciul s-a jucat pe zgură, acolo unde Nadal e rege.
În ultimii doi ani, Nadal şi Federer s-au mai întâlnit de cinci ori, de fiecare dată câştig de cauză având spaniolul.
Finala de la Madrid a reprezentat cea de-a 20-a confruntare dintre cei doi titani, scorul fiind în acest moment de 13 la 7 în favoarea lui Nadal, care în finala de ieri a avut scuza oboselii din penultimul act, 3-6, 7-6, 7-6, cu Novak Djokovici. Meciul, de poveste, a durat patru ore şi două minute!