Ignorat la urne şi în viaţa de zi cu zi de majoritatea cetăţenilor din spaţiul comunitar, Parlamentul European (PE) e singura instituţie aleasă în mod direct pentru un mandat european. Sursa: Parlamentul European
Apărut în 1952 ca o concesie făcută democraţiei de către artizanii UE, europarlamentul a devenit o instituţie puternică, care are un cuvânt de spus în privinţa legislaţiei şi poate forţa, aşa cum a făcut în 1999, o demisie a puternicei Comisii Europene.
De unde vin legile
Parlamentul nu are puterea de a iniţia legi, dar poate influenţa indirect o astfel de iniţiativă, prin rezoluţii sau audieri în comisii. Procedura de codecizie (introdusă prin Tratatul de la Maastricht, în 1993), în care PE poate modifica sau bloca acte legislative, de pe picior de egalitate cu Consiliul de miniştri, a fost extinsă cu fiecare reformă şi va acoperi, în cazul ratificării Tratatului de la Lisabona, aproape toate domeniile. E lesne de înţeles de ce votul cetăţenilor este important: în prezent, cele mai multe legi noi adoptate în statele membre derivă din cele adoptate la nivel european.
Parlamentul are un rol decisiv în învestirea aşa-numitului executiv al UE, Comisia Europeană. Concret, PE poate să respingă numirea preşedintelui Comisiei dar şi întregul colegiu al comisarilor. Un asemenea scenariu, devenit iminent în 2004, l-a forţat pe Jose Manuel Barroso, actualul şef al CE, să modifice echipa propusă iniţial.
Incertitudinea Lisabona
Numărul deputaţilor trimişi de statele membre în PE este proporţional cu numarul locuitorilor. Motiv pentru care Germania are 99 de eurodeputaţi şi un cuvânt mult mai greu de spus decât Malta, care are doar 5 oameni, sau România, care a trimis în actualul mandat 35 de deputaţi.
Numărul actual al europarlamentarilor, 785, depăşeşte numărul maxim admis de Tr
