Strălucire, imaginaţie, originalitate, bogăţie. Coordonatele ediţiei Eurovision 2009, găzduită de Moscova, au dat naştere unui spectacol de referinţă în istoria bătrânului concurs european.

Oslo şi alte viitoare gazde ale Eurovisionului, vă compătimim pentru complexul de inferioritate pe care îl veţi duce în cârcă după ce Moscova a arătat ce poate să facă. Spectacolul grandios, pe măsura "elefantului rusesc", va fi greu de egalat sau de depăşit în următorii ani. Organizarea impecabilă semnată de urmaşii tătucilor comunişti a fost răsplătită cu multe piese "capitaliste" care vor da tonul în playlist-urile europene în acest an.

ECHILIBRU

Ca niciodată în ultimii ani, Eurovisionul a pus pe tarabă marfă de calitatea I. Cu mici excepţii de voci bune nevoite să interpreteze piese slabe (printre care se numără onor Franţa şi Malta), interpreţii şi compoziţiile aduse pe imensa scenă din Olympiyski Arena şi-au meritat intrarea în finala de sâmbătă seară.

De altfel, judecând obiectiv clasamentul final, se poate observa că votul politico-geografic a contat mai puţin în stabilirea primelor zece locuri. După numele care apar în top 10 (majoritatea în afara suspiciunii că au fost cadorisite cu puncte pe principiul bunei relaţii de vecinătate şi amiciţie), este clar că voturile au mers spre piese care au plăcut marelui public: Norvegia, Islanda, Azerbaidjan, Turcia, Marea Britanie, Estonia, Grecia, Franţa, Bosnia&Herţegovina, Armenia.

Acest fapt a mai spălat un pic din ruşinea ediţiilor trecute, în care erau evidente "bisericuţele": blocul fost sovietic, cel fost iugoslav, cel scandinav şi concurenţii "nimănui", care umpleau cozile clasamentelor. Mai mult, a fost dat tocmai Rusiei să demonstreze că un câştigător poate fi stabilit doar pe criteriul valorii!

Pentru că, dincolo de faptul că Alexander Rybak, câştigăto