“Comunitatea internaţională a eşuat. Astăzi, suntem într-o cursă contracronometru”. Sunt câteva dintre cuvintele-cortină care cad peste destinul incert şi dezordonat al unei lumi atomice, descrisă în tuşe groase într-un interviu acordat de Mohamed ElBaradei, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, săptămânalului german Der Spiegel.

În 1997, când Mohamed ElBaradei îşi începea “domnia” la vârful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Occidentul trăia deceniul fericit şi iluzoriu ce a urmat sfârşitului Războiului Rece. Nonproliferarea nucleară era încă o sintagmă de dicţionar, într-o lume în care “sfârşitul istoriei” şi pandemia democratică erau argumentele forte.

12 ani mai târziu, ElBaradei decide să facă un pas în spate, într-o ecuaţie geopolitică aproape irezolvabilă, care şi-a modificat complet datele şi şi-a înmulţit de câteva ori variabilele. La sfârşitul lui 2009, Mohamed ElBaradei va părăsi funcţia pe care o ocupă în prezent, după trei mandate în care a văzut extinderea necontrolată a pericolului nuclear la nivel mondial.

Adevăr şi provocare

Eşecul politicilor AIEA de a preveni radicalizarea atomică, ne indică interviul din Spiegel, este de fapt eşecul democraţiilor occidentale de a gestiona politica mondială: “Nu cred că agenţia pe care o conduc a eşuat în proiectele sale. Am făcut tot ce am putut. AIEA nu poate lua decizii politice şi nu are nici capacitatea de a le implementa. Nu putem mărşălui într-o ţară fără consimţământul ei prealabil. Alţii au eşuat. Lumea ne-a ignorat avertismentele. Luaţi cazul Irakului. Deşi nu aveam nicio dovadă a existenţei armelor de distrugere în masă, “prezenţa” lor a fost folosită ca argument în favoarea războiului”.

Încă ceva, rămas nespus până acum: interesele strategice modifică gradele pericolului atomic. Bomba este “mai bună” sau “mai rea”