Depeche Mode ar putea concerta in Romania in luna iulie sau septembrie, dupa ce spectacolul din 16 mai a fost suspendat din cauza starii de sanatate a solistului Dave Gahan. Organizatorul roman, Emagic Entertainment, poarta discutii cu reprezentantii formatiei, informeaza un comunicat.
"Suntem in discutii cu reprezentantii trupei inca din momentul in care amanarea concertului din 16 mai a fost anuntata oficial. Intr-adevar, avem in vedere doua perioade - iulie sau septembrie 2009 - si suntem in negocieri avansate cu agentul turneului, insa luarea deciziei finale implica mai multi factori de care trebuie tinut cont - programul trupei, disponibilitatea locatiei etc.", a declarat Laura Coroianu, director executiv Emagic.
"Speram ca pana la sfarsitul acestei saptamani sa avem vesti bune privind starea de sanatate a lui Dave, precum si mai multe detalii privind noua data a concertului", a completat aceasta.
Emagic le recomanda celor care au cumparat bilete la concertul Depeche Mode din 16 mai sa le pastreze, acestea urmand sa fie valabile si pentru noua data a concertului, odata ce aceasta va fi confirmata oficial.
Persoanele care si-au cumparat bilet, dar din varii motive nu pot sau nu doresc sa participe la eveniment la noua data, isi pot recupera banii de la punctul de vanzare de la care a fost achizitionat biletul, incepand de miercuri, 20 mai. Va fi rambursata doar suma reprezentand pretul biletului pe care cumparatorul il poate prezenta ca fiind intact si valid, intr-un interval de 12 saptamani de la aceasta data.
Organizatorul mai ofera o posibilitate de preschimbare a biletelor pentru Depeche Mode cu bilete la festivalul B'estfest.
Din cauza unor probleme de sanatate ale solistului Dave Gahan, spitalizat de urgenta la Atena, pe 12 mai, trupa Depeche Mode si-a amanat sase concerte programate in ca