CORESPONDENŢĂ SPECIALĂ DE LA CANNES Am uitat să vă spun ieri că, în "Antichristul" lui Lars von Trier, vulpea vorbeşte. La un moment dat, ea spune: "Domneşte Haosul!". Lumea râde, dar haosul chiar domneşte! Într-un fel, replica se potriveşte şi Cannesului, cu bombardamentul lui de imagini atât de diferite, de parcă ar proveni de pe planete diferite, înghesuite pe aceeaşi masă de disecţie, înconjurată, ca în Rembrandt, de un juriu îngrijorat, pe unde o să scoată cămaşa.

Pentru că nu e uşor, trăind în aceeaşi familie - familia celor care fac filme -, să mai dai ochii, darămite să mai şi lucrezi, cu un om care îşi punea mari speranţe în tine... Oricât ar fi de ratat, filmul lui Trier te urmăreşte, nu-l uiţi.

Şi am o bănuială: lui Isabelle Huppert i-ar fi plăcut să joace rolul sadomasochist din filmul danezului; de fapt, cred că oricărui actor adevărat din lumea asta i-ar fi plăcut, în măsura în care orice actor adevărat are o natură masochistă, iar Trier ştie să împingă lucrurile, actoriceşte vorbind, dincolo de orice limită!

De-ar fi numai faptul, unanim remarcat, că aproape tot filmul se joacă fără chiloţi. Şi totuşi, Trier rămâne un frumos nebun al artei a şaptea, un autor adevărat, într-o cinematografie tot mai pândită de "depersonalizare".

Nebunia e o temă care îl preocupă (şi îl priveşte) îndeaproape, dovadă, dincolo de filmul în sine, ce declară pe Croazetă, faptul că în orice luare de cuvânt nu uită să aducă vorba de paranoici celebri, gen Strindberg (de la care s-ar fi inspirat pentru "războiul sexelor") sau Munch (care, zice Trier, s-ar fi simţit foarte bine pictând "Strigătul", pentru că poţi fi fericit în lupta cu demonii din tine), şi care, aflăm tot de la Trier, s-au tratat la Paris, la acelaşi doctor, Dr Jacobsen...

Trier s-a tratat singur, făcând cinema. Filmul lui e ca un Bosch în decor de