George Tabori Până să se apuce de teatru, viaţa lui Tabori fusese una extrem de zbuciumată: familia îi murise la Auschwitz (doar mama lui reuşise să evadeze din lagăr), lucrase ca agent al George Tabori

Până să se apuce de teatru, viaţa lui Tabori fusese una extrem de zbuciumată: familia îi murise la Auschwitz (doar mama lui reuşise să evadeze din lagăr), lucrase ca agent al serviciilor secrete britanice în Turcia şi în Palestina şi fusese anchetat în urma vânătorii de vrăjitoare, declanşată de senatorul McCarthy.

Întâlnirea cu Brecht în SUA (dramaturg pe care-l va traduce în engleză) este evenimentul care-l converteşte definitiv la teatru. „Odată, în timp ce luam prânzul cu familia în Budapesta, am spus ceva ce auzisem de la un coleg de  şcoală, şi anume că toţi românii sunt homosexuali. Tatăl meu mi-a tras o palmă. A fost singura palmă pe care am primit-o de la el”, spunea Tabori într-un interviu.

Jonathan Kent

Apariţia sud-africanului Jonathan Kent în teatrul englez al anilor ‘90 a fost de la bun început una surprinzătoare. Într-un West End (aflat nu  într-o criză financiară, ci  într-una artistică) care  semăna  din ce în ce mai mult cu Broad-way-ul, propunerea lui Kent de a monta Racine şi Gorki a stârnit consternare în lumea teatrală britanică.

Cu toate astea, spectacolele lui au avut succes, iar Kent este perceput acum de critici drept salvatorul teatrului englez, „campionul teatrului serios”, aşa cum îl numeşte Michael Billington. Lista de actori cu care a lucrat Kent până acum este una impresionantă: a montat „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, cu Juliette Binoche, „Lulu”, cu Anna Friel, „Ivanov”, cu Ralph Fiennes, şi „Medeea”, cu Diana Rigg.