Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful de post de la Baraganu, cercetat pentru mita

Publicat in Ziua Constanta, joi 21 mai 2009 ·

Şeful de post de la Bărăganu este cercetat pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Cercetările în ceea ce-l priveşte pe Valerică Petre au fost disjunse din dosarul în care agentul-şef Iulian Iliuţă Nucu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Dosarul care îl priveşte pe agentul-şef Iulian Iliuţă Nucu a ajuns pe masa judecătorilor constănţeni. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a poliţistului, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, agentul i-ar fi solicitat unui individ suma de 2.000 de euro şi cantitatea de 100 de litri de palincă, pentru a interveni pe lângă un superior al său şi a-l determina pe acesta să nu-i facă dosar penal respectivului „sponsor". Bărbatul căruia i s-au cerut banii şi băutura l-a denunţat pe agentul de poliţie. Pe 13 aprilie, Iliuţă Nucu a fost prins în flagrant când primea prima tranşă din mită. Ofiţerii DGA au descoperit sub recamierul din holul locuinţei lui Nucu suma de 3.500 de lei (echivalentul a 800 de euro), iar pe hol se afla o damigeană cu 20 de litri de palincă. Conform procurorilor, pe parcursul urmăririi penale, poliţistul „a avut o atitudine nesinceră, negând săvârşirea faptei". Prin acelaşi rechizitoriu, anchetatorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de şeful Postului de Poliţie Bărăganu, Valerică Petre, dat fiind că există suspiciuni de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită. Şeful de post de la Bărăganu este cercetat pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Cercetările în ceea ce-l priveşte pe Valerică Petre au fost disjunse din dosarul în care agentul-şef Iulian Iliuţă Nucu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Dosarul care îl priveşte pe agentul-şef Iulian Iliuţă Nucu a ajuns pe masa judecătorilor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 18 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Edi Iordănescu, mesaj după calificarea României în optimi la Euro-2024: Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!

News.ro acum 22 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media, după calificarea României în optimi la Euro-2024. "Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!", a scris selecţionerul, însoţind mesajul cu o fotografie de grup în care apar tricol

Incendiu cu degajări mari de fum la un magazin din Ploieşti. A fost emis RO-Alert

Mediafax acum 27 minute
Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la un magazin de pe Aleea Chimiei. Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru degajările mari de fum. Incendiul se manifestă p

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum 44 minute
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 2 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°