Romancierul şi jurnalistul Michel Braudeau (redactor-şef al NRF) a publicat în 2007, la Seuil, o cărţulie savuroasă, intitulată Café. Cafés, ce reunea o suită de articole apărute anterior în cotidianul Le Monde (între 18 iulie şi 23-24 iulie 2006). Cartea a apărut recent şi în româneşte, la Editura Art, în traducerea Ralucăi Sava. Cafea. Cafenele este un parcurs jurnalistic, dar şi stilistic – cu umor, informaţie şi pricepere de connaisseur – a istoriei europene a cafelei, dar şi invers, a istoriei Europei prin istoria cafenelelor ei. Michel Braudeau, Cafea. Cafenele, Editura Art, Colecţia „Dulapul îndrăgostit“, Bucureşti, 2009, 112 p.
O microistorie socială, culturală şi politică, avînd în centru laitmotivul cafelei. Cafeaua – originară din provincia etiopiană Kaffa –, adaptîndu-şi numele „la modulaţiile fiecărei limbi (caffè, café, coffee etc.)“, a cucerit iremediabil Europa, în ciuda opoziţiilor – neputincioase – ale monarhilor, oamenilor de litere, oamenilor puterii în genere, la finele Vechiului Regim, agonizant: „Cafeaua n-a declanşat singură Revoluţia Franceză, însă cafenelele au oferit liberalismului, politic şi economic, una dintre cele mai bune arme ale sale. Această băutură fără credinţă şi fără lege, care cultivă spiritul critic, prin esenţă ostilă oricărei supuneri, a contribuit indirect şi subtil la zdrobirea cu un dos de palmă a Vechiului Regim, muribund deja“. Din zona utilităţii (călugării din deşert o beau, de pildă, pentru a-şi putea prelungi veghea) şi, mai apoi, a convivialităţii exuberante, care dezleagă limbile, cafeaua – băutură insidioasă, ce ascute spiritul critic şi îi adaugă doza de euforie necesară – ajunge şi un subtil ferment social şi politic, îndemnînd la revoltă şi la o nouă ordine. Cafenelele Europei – scrie cu nostalgie şi umor Michel Braudeau, căci azi ele nu mai sînt ce-au fost – reprezintă locul unde s-au pus la c