Scriitoarea Ileana Vulpescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
Cum trece timpul! De fapt, nu trece el, ci trecem noi. Noi trecem şi ne trecem. Aşa deci, trec şi eu prin timp. O trecere ce împlineşte astăzi 77 de ani: vorba ceea, o viaţă de om. Ce-i pot eu spune acum - unui om, cuiva aşteptînd să-i dezvălui sensul pe care crede că existenţa hărăzită mie îl are?
Fiind relativ cunoscută, datorită scrisului, cititorii sînt probabil dornici să afle cum s-a ivit acest imbold, din care mi-am făcut profesie, chiar profesie de credinţă. De cînd am învăţat alfabetul, am descoperit bucuria cititului. Deşi consider că muzica e arta artelor, mai aproape de suflet îmi rămîne tot cartea. Prin atmosferă, prin acţiune, prin personaje, între mine şi autor se înfiripă un fel de intimitate, o anume comuniune de gînduri şi de trăiri.
M-am apucat de scris, pentru că-mi simţeam sufletul ca un vas aflat sub presiune: nu presiunea fericirii, ci a nemulţumirii. Fără să fiu o cîrcotaşă, nu-mi scapă neobservat nici un fir de păr căzut în ciorbă. Din fericire! Deşi artişti fericiţi nu prea cred că există pe lume. Omul "fericit" - treacă de la mine adjectivul! - trăieşte clipa, nu compune simfonii, nu pictează, nu ciopleşte piatra sau lemnul.
Mi-ar părea bine să mă-nşel în privinţa creatorilor de visuri pentru ei şi pentru alţii. Scriind, îmi descarc sufletul, îndreptîndu-mi gîndurile şi fantezia spre semenii care suferă şi care se bucură, la fel ca şi mine. Nu mi-a plăcut să mă compar cu nimeni şi nu mi-am propus vreun podium pe care să urc, după cum nu aspir să mi se ridice statuie-n piaţă.
Mă consider un om simplu, care trăieşte simplu şi care se-adresează unora ca şi el. Mă bucur cel mai mult cînd pot ajunge la sufletul cuiva, făcîndu-l să se recunoască în ceea ce-i dăruiesc. De altfel, cred că orişicare ges
