Cinematografia românească e reprezentată în Selecţia oficială a Cannes-ului 2009 de două filme: "Poliţist, adjectiv", de Corneliu Porumboiu, şi "Amintiri din Epoca de Aur", produs şi scris de Cristian Mungiu, dar (fiind un film din cinci scheciuri) regizat împreună cu alţi patru regizori, colegi de generaţie: Ioana Uricaru, Hanno Hoffer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu.

CORESPONDENŢĂ SPECIALĂ DE LA CANNES

Mungiu e marele câştigător al Cannes-ului de acum doi ani, Porumboiu a cucerit în 2006 un premiu important, Camera d'or, pentru cel mai bun film de debut, amândoi au venit la Cannes ca "outsideri" şi amândoi au aflat aici gustul triumfului, au devenit cunoscuţi în presa internaţională, au intrat cu adevărat în circuit... O dovadă de o splendidă normalitate, a "omologării" lor, e faptul că, iată, amândoi se află din nou în selecţia oficială, ceea ce nu e puţin lucru, pentru că nu am văzut pe aici, cinematografic vorbind, nici picior de polonez sau de ceh (or, să ne aducem aminte că, înainte de '89, şi cehii şi polonezii au avut şcoli mult mai puternice decât a noastră).

TĂNĂRA GENERAŢIE

Apropo de şcoli, pe scena de la Un Certain Regard, când l-a prezentat pe Porumboiu ca pe un eminent reprezentant al tinerei generaţii de regizori, delegatul general al festivalului a folosit expresia "generaţie spontanee" ("această generaţie spontanee de tineri cineaşti români, care ne-a uimit pe toţi"). Mă simt obligată să-l contrazic pe Thierry Fremaux. E adevărat că Mungiu, Porumboiu, Cristi Puiu sunt oameni de mare talent, ale căror filme au avut succes pe glob. Şi totuşi, nu se poate vorbi despre "generaţie spontanee" - adică de generaţie apărută pe nepregătite, fără un sol din care să provină - într-o cinematografie în care există - şi m-aş bucura dacă Fremaux ar vedea măcar două titluri! - de pildă, "Reconstituirea" lui Pintilie şi