Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce cresc unele lefuri in perioada de criza

Desi poate sa para paradoxal in contextul economic actual, totusi putem vorbi de companii care si-au majorat bugetul alocat salariilor. Acestea sunt entitati cu o strategie de resurse umane foarte bine pusa la punct si al caror management este constient ca alocarea de resurse financiare suplimentare in sensul majorarii salariilor unora dintre angajati nu reprezinta o pierdere.

"Explicatia e simpla daca avem in vedere faptul ca o companie nu poate trece de criza fara sa aiba oameni eficienti si bine pregatiti, care trebuie retinuti in firma", precizeaza Carmen Cucul, director executiv al HR Club. Pentru a pastra astfel de angajati, companiile sunt dispuse chiar sa le mareasca acestora salariile, chiar daca veniturile afacerii au scazut in contextul crizei economice.

Una dintre conditiile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca o companie pentru a putea sustine acest efort este reprezentata de o strategie clara privind angajatii. De asemenea, este important ca respectiva companie sa nu fi fost foarte afectata de criza, "deoarece, daca ne referim la o firma fortata sa inchida din punctele de lucru, sa vanda din proprietati sau sa reduca masiv numarul de angajati, atunci e mai dificil sa vorbim de o majorare a salariilor unora dintre salariatii ramasi", precizeaza Carmen Cucul.

Conteaza competenta

Pe de alta parte, angajatii eficienti, care isi cunosc meritele, ar trebui sa aiba curajul, chiar si pe fondul crizei, sa ceara o marire de salariu sau o avansare in functie, considera Mihaela Scarlat, consultant al companiei Advice Human Resources din Bucuresti. "Ar trebui sa se inteleaga faptul ca prin criza trec atat angajatorii, cat si angajatii, acestia din urma avand, la randul lor, rate la credite sau alte cheltuieli lunare fixe, astfel ca in relatia dintre cele doua categorii trebuie sa existe un echilibru, o intelegere reciproca"

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum 2 ore
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Rapperul iranian Toomaj Salehi a scăpat de condamnarea la moarte. Curtea Supremă a anulat sentința

Ziare.com acum o ora
Curtea Supremă iraniană a anulat condamnarea la moarte pronunţată împotriva rapperului Toomaj Salehi, pentru acuzaţii legate de protestele din 2022-2023, a anunţat, sâmbătă, avocatul acestuia pe X, relatează Reuters. Nu a fost făcut niciun anunţ ofi

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 4 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°