Emilian MARCU Mi s-a intamplat ca mergand cu trenul sau in cine stie ce imprejurare sau adunare, hai sa-i spunem, simandicoasa, sa intalnesc persoane distinse si cu o tinuta de invidiat. Totul pana a deschide gura si a se face ca intra in vorba. Aveai impresia ca este toba de carte, iar Codul manierelor elegante este mai rasfoit decat Cartea de bucate a vestitei Sanda Marin, care a facut si mai face glorie in randul gospodinelor. Dar asta doar pana la a deschide gura. Cum au facut-o, cum un stol urias de porumbei inunda camera, mai ceva decat in celebrul film "Pasarile" de Alfred Hitchcock. Daca pana in clipa cand incepe conversatia totul e bine, dupa ce, o doamna eleganta, radiind de sanatate si buna dispozitie spune cu voluptate: Ce pana mea, ramai perplex. Nici nu stii cum sa mai abordezi discutia de la acel moment inainte. Sunt persoane, mai ales doamne, care folosesc aceasta expresie numai si numai sa para cat mai interesante si cat mai degajate. Vor neaparat sa lase impresia ca sunt pe picior de egalitate cu barbatii, si nu chiar cu toti, ci cu cei mai duri, cu cei care folosesc un limbaj mai mult decat pitoresc, sa nu spun de-a dreptul vulgar chiar si in biserica. Ce pana mea seamana a alint de boschetar care se pregateste sa dea asaltul asupra unei doamne... la fel de elegante in exprimare ca si el.
Nu ma consider neaparat un pudibond. Si atunci cand este cazul, dar numai cand este cazul folosesc si expresii mai dure, dar nu sunt adeptul exprimarii, mereu, a expresiilor vulgare, a expresiilor cu o anume conotatie, in public. Ceea ce face fiecare in intimidate este o cu totul alta poveste, de care nu ma ating, dar in public trebuie vorba unui amic: decenta, civilitate, transparenta. Cat despre transparenta, ce sa mai vorbim? Folosind un asemenea limbaj in public transparenta e deplina, aproape de nuditate. Asemenea mod de limbaj folosit fara nici
