Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Formaţiile de juniori, în plină activitate

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 21 mai 2009 ·

Campionatele primului eşalon de handbal, atât la feminin, cât şi la masculin au luat sfârşit. Divizionarele secunde pun punct campionatului regulat la sfârşitul acestei săptămâni. În plină efervescenţă sunt formaţiile de juniori care, pe cele trei categorii, susţin fie turnee semifinale, fie turnee finale. Şase formaţii braşovene sunt angrenate în astfel de competiţii.

De mâine intră în horă junioarele II de la CSS Dinamo (antrenor Fery Lechner). Vor susţine turneul semifinal de la Hunedoara alături de CSS Baia Mare, CSS Hunedoara şi CSS Odorhei (în această ordine vor juca de mâine, de la ora 15:00). Antrenorul Lechner ne-a declarat: „Cel mai puternic adversar îl avem în primul meci, dar cum pentru turneul final se califică două echipe, şansa este de partea noastră. În sezonul trecut am evoluat în finală cu junioarele III, cu care am terminat pe podium.”

Peste o săptămână au loc turneul final la juniori III şi turneul semifinal la junioare III. La Sighişoara, între 27 şi 31 mai, are loc finala celor mai mici juniori, în care formaţia CSS Făgăraş (antrenor Dumitru Opriş) încearcă să ocupe un loc cât mai bun. „Avem adversari puternici şi, din păcate, avem doi jucători cu probleme medicale, doi jucători din echipa de bază. Nu ne declarăm învinşi dinainte şi vom lupta pentru a demonstra că Făgăraşul scoate în continuare jucători valoroşi”, ne-a declarat Dumitru Opriş.

Între 29 şi 31 mai, într-o locaţie încă nedesemnată (posibil la Făgăraş), are loc semifinala junioarelor III, la care vor participa Dara Făgăraş (antrenor Niculaie Marian) şi CSS Dinamo Braşov (antrenor Mariana Peţa), alături de CSS Zalău şi CSS Tg. Mureş.

Juniorii I îşi dispută faza finală la Odorhei, unde, din zonă, vor fi prezente, între 2 şi 7 iunie, campioana în exerciţiu, Rom Cri Braşov (antrenor Răzvan Caba) şi CSS Făgăraş (antrenor Marcel Şerban). Cât despre Rom Cri, vor avea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 42 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 48 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 24 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 3 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°