Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa curenta pentru locuitorii din Fantanele

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 mai 2009 ·

Primăria a finalizat reţeaua de alimentare cu apă potabilă, iar în prezent se lucrează la racordarea gospodăriilor

Administraţia locală din Fântânele continuă pietruirea drumurilor interioare ale comunei.

Programul a fost demarat în 2007, iar lungimea totală a străzilor este de aproximativ opt kilometri. În momentul de faţă, mai sunt de pietruit 2,5 km de drumuri. „Voi finaliza acest program până în toamnă", ne-a declarat primarul comunei Fântânele, Gheorghe Popescu. Valoarea totală a lucrărilor se cifrează la aproximativ 22 miliarde de lei vechi, iar banii au fost obţinuţi de la Guvern, în baza OUG 577 privind pietruirea drumurilor comunale.

O realizare a administraţiei locale din Fântânele o reprezintă şi finalizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă. Potrivit edilului, în momentul de faţă se lucrează la racordarea individuală a gospodăriilor, jumătate din localitate fiind deja legată la reţea. Gheorghe Popescu a explicat că reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă a fost o prioritate, întrucât vechea reţea era uzată şi asigura apă doar pentru 40% din localitate. De acum însă, apa nu va mai fi o problemă pentru locuitorii din Fântânele, localitatea având acum la dispoziţie o reţea nouă, care dispune şi de staţie de clorinare şi de tratament chimic pentru denitrificare. Investiţia a costat aproximativ 35 de miliarde de lei vechi.

Autoritatea locală a mai depus spre finanţare, în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, un proiect privind realizarea sistemului de canalizare şi a unei staţii de epurare în Fântânele. În acest proiect integrat, în valoare de 2,5 milioane de euro, administraţia locală a inclus şi reabilitarea unui segment din Drumul Comunal 78, care face legătura dintre Fântânele şi Mihai Viteazu. Porţiunea de drum măsoară 4,5 km şi se află pe raza administrativă a comunei Fântân

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°