10 ani de la Vizita Papei Ioan Paul II in Romania
...Era 1 septembrie, 2004 – ziua in care am avut rara sansa de a participa la una din Audientele colective (daca nu chiar ultima, avand in vedere starea de sanatate a Sfantului Parinte) oferite din cand in cand de catre Papa Ioan Paul II grupurilor de pelerini anume veniti. In Marea Aula a Vaticanului – cu o scena imensa, pe fundalul careia troneaza o impresionanta lucrare de arta plastica de inspiratie religioasa – ne aflam cateva mii de credinciosi, sositi din toate colturile lumii (dupa ce, in prealabil, la mai multe porti severe ni se verificase invitatia speciala si trecusem printre niste aparate sofisticate menite sa depisteze orice… inadvertenta). Fiecare grup de pelerini ocupa o anumita parte a salii, fiind recunoscut dupa pancartele insotitoare. Se inaltau, fara stridente, imnuri religioase in mai toate limbile pamantului. O fanfara (a pelerinilor croati) lansa triluri desprinse parca dintr-un psalm biblic.
Deodata, tacere. Linistea cristalizeaza aerul. Un minut, doua, trei… Dintr-o latura a scenei, insotit de prelati si halebardieri elvetieni, luneca intr-o maretie umila Sfantul Parinte, in binecunoscutul scaun cu rotile. Este invesmantat in alb, iar auriul de pe mitra conica rezemata pe frunte ii confera o aura cereasca. Binecuvanteaza multimea cu gesturi largi, domoale. Ovatii, urari de sanatate, exuberanta. Si din nou liniste. Este momentul in care purtatorii de cuvant ai grupurilor de pelerini – de regula, prelati; dar si slujitori marunti cu credinta mare in Dumnezeu – rostesc cuvinte de omagiere, in numele credinciosilor din tarile pe care le reprezinta. Notez, in memorie: reprezentantii francezilor, englezilor, nemtilor, spaniolilor, cehilor, croatilor. Papa raspunde fiecaruia in limba sa, cu un cuvant de multumire si o binecuvantare. Dupa omagiul reprezentantului polonez, urmea
