Locuitorii oraşului Cernavodă au făcut, ieri, primul pas în declanşarea procedurii de referendum pentru schimbarea primăriţei
Dacă Prefectura îşi va da acordul, social-democrata riscă să-şi părăsească fotoliul la doar un an de la alegerea în funcţie.
Peste 4.200 de cernăvodeni au semnat pentru convocarea procedurii prin care vor să convoace noi alegeri pentru primărie. Reprezentanţii grupului de nemulţumiţi s-au înfăţişat, ieri, cu jalba în proţap la Prefectura Constanţa. Neluţu Costache, Marin Cadiu şi Luminiţa Costache au dus la Prefectură teancul de semnături necesare declanşării scrutinului pentru demiterea Marianei Mircea. Cei trei locuitori ai oraşului Cernavodă au declarat că nemulţumirile locuitorilor faţă de primăriţa lor sunt multe. Oamenii susţin că de la instalarea ca primar, Mariana Mircea nu a ţinut audienţe, şi că evită să asculte problemele cetăţenilor. „Populaţia din Cernavodă este foarte nemulţumită de serviciile doamnei primar. Nu ţine audienţe şi nu este aşa cum a promis în campanie", a declarat Luminiţa Costache. La rândul său, Neluţu Costache a afirmat că Mariana Mircea comite abuzuri, profitând de calitatea pe care o are. Printre lucrurile pe care le au de reproşat primarului lor, cei trei locuitori din Cernavodă au enumerat faptul că primăria a dat voie să se construiască pe trotuar - care face parte din domeniul public, dar şi faptul că solicită plata taxei de salubrizare anticipat, pe şase luni sau chiar pe un an.
„Cei care au votat-o cer demiterea"
„A fost întrebată de ce nu ţine audienţe. Ştiţi ce a răspuns? Că are altceva mai important de făcut. Aştept ca domnul prefect să nu ţină cont că primăriţa noastră e «roşie» (n.r. face parte din PSD), pentru că în momentul în care ai ajuns acolo, în primărie, nu mai ai culoare politică. Cetăţenii, care acum un an de zile au votat-o, vor acum demit