Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase exponate din Jurassic Park, la Bucureşti

Publicat in Jurnalul, vineri 22 mai 2009 ·

Începând de vineri, 22 mai, şi până la 1 iunie, Parcul Bazilescu din Bucureşti va găzdui o inedită expoziţie de dinozauri. Speciile de reptile ale căror machete sunt prezente la "Dino Park" sunt: Triceraptos, Parasaurolophus, Saltasaurus, Archaeopterix sau Tyrannosaurus Rex, dar şi fosile ale uriaşelor vieţuitoare care au populat planeta acum milioane de ani în urmă.

"Dino Park" este, în fapt, o expoziţie de replici ale unor exemplare preistorice, unde pot fi admiraţi de la dinozauri abia ieşiţi din ou până la un animal în mărime naturală, în lungime de 30 de metri şi 8 metri înălţime. Sunt expuse şi ierbivore, şi carnivore care au trăit acum 600 de milioane de ani. Anumite specii sunt animate, iar povestea lor extraordinară începe în urmă cu ani buni la Nürnberg, Germania, locul în care inginerul Karmo Neigert a reuşit să-şi pună ideea în practică şi să-şi vadă visul cu ochii. Pornind de la colaborarea cu două muzee din Berlin (Muzeul Tehnic şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii), unde se află expuse schelete autentice de dinozauri, acesta a realizat câteva zeci de machete de mărime naturală ce redau până la cel mai mic detaliu aceste creaturi impresionante.

"Vedetele" incontestabile ale expoziţiei sunt sunt şase exponate care pot scoate sunete asemănătoare cu cele ale animalelor preistorice, dar se şi pot mişca, acestea fiind protagonistele seriei "Jurassic Park", imagini din acest film rulând pe un ecran mare şi în expoziţie. Pentru copiii care sunt pasionaţi de dinozauri, organizatorii au o mare surpriză. În cadrul expoziţiei se găsesc fosile reale, îngropate în nisip, pe care copiii le pot descoperi şi le pot studia.

"Dino Park" este o manifestare unică în Europa, expoziţia fiind prezentată pentru prima oară în urmă cu zece ani în Germania. La Bucureşti, expoziţia a ajuns după ce a trecut prin Spania, Franţa, Norvegia, Suedia, D

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 8 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 8 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 5 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°