Tolea vrea în libertate, dar mai are de aşteptat. Judecătorii trebuiau să analizeze ieri solicitarea avocatului apărării, de contopire a pedepsei pentru Anatolie Ciumac, zis Tolea. Dacă răspunsul ar fi fost unul favorabil, atunci Tolea ar putea ieşi din închisoare peste câteva luni. Instanţa a amânat însă judecarea cererii pentru jumătatea lunii viitoare.
Solicitarea lui Tolea e depusă la Tribunal din luna aprilie, avocatul lui Ciumac, Claudiu Prunaru, cerând instanţei să „taie” trei ani din pedeapsă.
Tolea a primit o condamnare de patru ani, însă are executaţi trei ani şi şapte luni de închisoare, în Spania şi în România. Mai exact, Tolea a stat trei ani în arest preventiv. Doi în Spania, unde era cercetat pentru complicitate la furt, şi mai bine de un an în România, suspectat de tentativă de omor. Pentru această faptă a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare. Tolea vrea să i se scadă din pedeapsă cei trei ani în care a fost privat de libertate în arest. Dacă se contopesc pedepsele, Tolea ar mai avea de executat doar trei luni de puşcărie. Magistraţii au acordat un nou termen de judecată, pentru că la dosar trebuie depuse mai multe documente, iar Ciumac va reveni în faţa judecătorilor pe 18 iunie. Tolea vrea în libertate, dar mai are de aşteptat. Judecătorii trebuiau să analizeze ieri solicitarea avocatului apărării, de contopire a pedepsei pentru Anatolie Ciumac, zis Tolea. Dacă răspunsul ar fi fost unul favorabil, atunci Tolea ar putea ieşi din închisoare peste câteva luni. Instanţa a amânat însă judecarea cererii pentru jumătatea lunii viitoare.
Solicitarea lui Tolea e depusă la Tribunal din luna aprilie, avocatul lui Ciumac, Claudiu Prunaru, cerând instanţei să „taie” trei ani din pedeapsă.
Tolea a primit o condamnare de patru ani, însă are executaţi trei ani şi şapte luni de închisoare, în Spania şi în România. Mai exact,