Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arta de a admira literatura

Publicat in Romania Literara, vineri 22 mai 2009 ·

Găsesc unii în critica lui Lucian Raicu, între altele, şi ironie, ceea ce nu se distinge decât vag şi cu totul întâmplător, ca în cazul lui Perpessicius. Dispoziţia lui curentă este una "amoroasă", bazată pe o suită de solemnităţi şi însufleţiri. Altminteri, omul, în viaţa de toate zilele, se strecoară cu o demnă sfioşenie, cu un aer parcă îndatoritor. Dintr-o fotografie apărută, una şi aceeaşi, de două-trei ori în revistele literare, mi-l închipuiam masiv şi voluntar. Din scris, te-ai aştepta să vezi un ins volubil, sentimental şi ardent. Nimic din toate acestea. O modestie graţioasă îşi ascunde în mişcări şi în privirea-i scânteind ca la insomniaci. Nu-i greu să-ţi dai seama că autorul Reflecţiilor asupra spiritului creator face parte dintre acei împătimiţi deopotrivă de "practica scrisului şi experienţa lecturii". Din acest punct de vedere, sacerdoţiul său implică multă "petrecere", tandreţe, febricitate, precum şi celebrare a "uşurinţei" cu care intră în relaţie cu Cartea. Ultimul capitol al volumului său despre Gogol învederează cel mai mult tendinţa de sacralizare a Operei, ceea ce criticul numeşte Religia artei: "Această formulă nu are numai un sens figurat"; "dacă undeva Ťmistica dăruiriiť şi Ťmisticať pur şi simplu au un sens, îl au cu siguranţă în spaţiul creaţiei; act de muncă realizată într-un climat asemănător celui al Ťrugăciuniiť, al abandonului, al totalei uitări de sine, al sacrei aşteptări, al sacrei atenţii". Asemenea fraze iluminate se găsesc cu duiumul în cărţile lui Lucian Raicu, criticul care nu face economie nici de simţire, nici de cuvinte. El se pronunţă neobosit despre condiţia literaturii de ficţiune şi a criticii literare, sub forma unei acute mărturisiri, aplicaţiile fiind, în practica sa, de ordin secundar şi mereu racordate la aceeaşi măsură confesivă, încât nu e de mirare că de mai multe ori spiritul teoretic apare ca surplus. În

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 43 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 25 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Mugur Tolici, director HR, BNR: Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, am avut 85 de candidaţi pentru 7 posturi

Mediafax acum o ora
Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, susţine Mugur Tolici, directorul departamentului de resurse umane al BNR, care argumentează că s-au prezentat 85 de candidaţi pentru 7 posturi în cadrul unui concurs organizat de Banca Naţion

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°