Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratii Busu se lupta pentru sefia Directiei de Statistica

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 23 mai 2009 ·

În perioada 18 - 20 mai, candidaţii la funcţiile de directori coordonatori şi directori coordonatori adjuncţi ai direcţiilor judeţene de statistică au fost examinaţi de comisiile de evaluare. 

Pentru şefia Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa s-au prezentat fraţii Buşu - Enache Buşu, cel ce a coordonat activitatea instituţiei în ultimii ani şi Gheorghe Buşu, propus şi susţinut de conducerea organizaţiei judeţene a PD-L. Ambele proiecte de management au fost admise însă, evaluarea lor a dat câştig de cauză lui Gheorghe Buşu. Cu toate că postul ar fi rămas în familie, Enache Buşu a considerat că lucrarea sa nu a fost notată corespunzător şi a depus contestaţie. „Lucrarea fratelui meu a fost notată cu 60 de sutimi mai mult. Am depus contestaţie pentru că vreau ca proiectul meu să fie recorectat. Consider că este mai bun", ne-a declarat Enache Buşu. Potrivit acestuia, în urma notărilor făcute de comisie la sediul central al instituţiei au fost depuse circa 30 - 40 de contestaţii ce urmează a fi soluţionate.

Chiar dacă s-a deplasat la Bucureşti pentru a afla rezultatul contestaţiei, Enache Buşu s-ar putea să nu afle dacă îşi va păstra sau nu funcţia, având în vedere că numărul contestaţiilor este destul de mare. „Sunt încrezător deoarece recorectarea lucrării va fi făcută de specialişti din cadrul ASE", a precizat Enache Buşu.

Pentru Emil Mocanu situaţia a fost mai simplă. Neavând contracandidat, acesta va fi viitorul director coordonator adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa. Menţionăm că din comisia de evaluare a aspiranţilor la funcţiile de conducere din cadrul direcţiilor judeţene de statistică, alături de specialişti în domeniu, a fost şi un reprezentant al Prefecturii Constanţa, în persoana Lilianei Piscanu, Şef Servicii Deconcentrate. Comentarii (2) iustian : ce fatza are asta zici ca e Mitica Dragomir :)) cred ca isi speri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 36 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 13 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 35 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 47 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°