Nicu Constantin Actorul Nicu Constantin este bine, mananca singur, respira bine si ar vrea sa mearga acasa, a povestit sotia maestrului, Mandita Constantin. "Sotul meu este un fidel al Spitalului Militar din Capitala. Am insistat sa mearga la spital pentru ca respira mai greu. El nu are temperatura, indiferent de boala. La spital am descoperit ca are bronhopenumonie. Este pe tratament cu antibiotice de toate felurile. M-am speriat pentru ca respira greu", a povestit sotia actorului Nicu Constantin, care petrece tot timpul in spital alaturi de maestru. Aceasta a povestit ca actorul a mai fost internat in Spitalul Militar anul trecut. "In iarna am cazut eu si el venea continuu la spital. Acum, intrebat de medici ce a patit, el a spus ca «nevasta mea a cazut si de acolo mi se trage»", a adaugat Mandita Constantin, precizand ca sunt impreuna de 25 de ani, ea fiind cea de-a doua sotie.
Mai mult, sotia maestrului a spus ca Nicu Constantin ar vrea sa urce pe scena mai putin, sa-i lase mai mult pe tineri. "Este bine, va fi bine. La 70 de ani avem praguri. Dumnezeu va decide. Pe scena va urca mai putin. Ar vrea sa se odihneasca, sa vina generatia din spate, Marius Rizea si Buza. Am vrea sa ii linistim pe prieteni. Este bine si multumim tuturor angajatilor spitalului, care sunt extraordinari", a mai spus sotia maestrului.
Comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sarbu, declara, miercuri, ca actorul Nicu Constantin a depasit momentul medical critic, si-a revenit, a fost detubat si respira fara aparate, dar ramane sub tratament in Clinica de Anestezie Terapie Intensiva de la Spitalul Militar din Capitala. Nicu Constantin a fost internat in stare critica in 11 mai. Nicu Constantin va implini 70 de ani in 31 iulie.
Nicu Constantin Actorul Nicu Constantin este bine, mananca singur, respira bine si ar vrea sa mearga acasa, a povestit sotia maes