CAMPION. Cel mai în vârstă jucător din fotbalul românesc împlineşte la toamnă 90 de ani. Vârful de atac al echipei Venus a plimbat formaţia în Divizia I. Sursa: Vlad Stănescu

Federaţia Română de Fotbal avea zece ani când el s-a născut, la Brăila, în 1919. Pentru că tatăl său era militar, s-a plimbat cu domiciliul prin toată ţara, iar de mic a început să joace fotbal în echipele locale. Prima dată când a intrat pe teren a fost la Cernăuţi, când tatăl era ofiţer şi conducător al Clubului de fotbal „Dragoş Vodă”, iar Tudor făcea clasele primare.

Mai apoi, familia Vladimirescu s-a mutat la Baia Mare. Circuitul de ici-colo, de care a fost mereu încântat, l-a lăsat să termine liceul la Tecuci, oraşul în care se stabilise tatăl său la pensie. Oricâte poveşti de viaţă sau de fotbal a adunat în 90 de ani, vârstă la care îl mai lasă câte un pic memoria, Tudor Vladimirescu spune că tot ce e legat de minge şi de teren îşi aminteşte bine.

„Sunt cel mai vechi”

Cronologia evenimentelor legate de carieră, pe care o ştie cu exactitate, este o istorie: „În ‘38 am terminat liceul la Tecuci şi trebuia să mă apuc de o facultate sau de şcoala militară. Şi am plecat la Bucureşti, unde l-am căutat pe un prieten de-al tatălui meu de pe vremea când conducea echipa «Dragoş Vodă». El m-a dat pe mâna antrenorului, m-a văzut jumătate de oră şi m-a luat”.

Cu toată modestia, fotbalistul spune că „avea un oarecare talent” şi, de aceea, a impresionat preparatorul, dar şi pe preşedintele de club. După ce a jucat în Divizia a doua a fotbalului românesc, Tudor Vladimirescu a fost cooptat în formaţia Venus, campioana de atunci a României.

Transferurile, oprite la decizia de a achiziţiona talente, au făcut ca, pe 10 iunie 1939, să semneze primul lui contract de fotbalist profesionist: „Gruparea Venus va plăti jucătorului Tudor