Vanzarile de autovehicule vor atinge in luna mai un volum de aproximativ 13.000 de unitati, in scadere cu 20% fata de luna aprilie si cu 55% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit estimarilor principalilor jucatori din piata auto.
Astfel, piata auto ar reveni pe un trend descendent, dupa ce in lunile februarie, martie si aprilie vanzarile le-au depasit pe cele din luna anterioara.
"In luna mai rezultatele vor fi cu 20% sub cele inregistrate in luna aprilie, dar este posibil ca statisticile sa indice alte cifre deoarece in continuare exista masini care merg la export", a subliniat Alin Tapalaga, directorul general al Porsche Inter Auto (PIA), divizia de retail a Porsche Holding, care estimeaza o revenire a pietei auto locale in a doua parte a anului.
Potrivit unor date din piata, in luna martie exporturile totale de masini aflate pe stoc au fost de aproximativ 3.000 de unitati, volum care se mentine si in luna aprilie.
Una din principalele masuri care ar putea fi adoptate pentru revigorarea pietei ar fi posibilitatea achizitiei unui autoturism prin programul "Rabla" si prin leasing financiar, cat si extinderea acestuia la persoane juridice si vehicule utilitare, dupa modelul tarilor din Europa de Vest.
In conditiile in care pe piata locala dobanzile pentru un credit auto sunt in continuare ridicate, in Spania pentru programul "Rabla" se ofera credite pana in 10.000 de euro cu dobanda zero, pentru a incuraja vanzarile de masini.
Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, estimeaza ca la nivelul lunii mai vanzarile vor fi sub cele din aprilie, in contextul in care volumul vanzarilor derulate prin programul "Rabla" au inregistrat scaderi semnificative.
Rabla ramane la jumatate din plan
Cu doua saptamani inainte ca prima etapa a programului REMAT sa ia sfarsit au fost casate putin peste 10.000 de au