Comentariu. Cohorte de politicieni, poliţişti, militari, jurnalişti sau bancheri din Americă Centrală sunt astăzi în slujba traficanţilor.Chiar şi aceste societăţi sunt însă capabile să producă anticorpi pentru asemenea boli. Unele dintre ele sunt înarmate acum cu camere video. Auzim des referiri la Guatemala ca la un narco-stat unde principalele organisme ale administraţiei se află sub controlul crimei organizate. Preşedintele Guatemalei, Álvaro Colom, se va întreba ce poate face pentru a alunga o voce care vine din mormânt, ca urmarea a postării postume pe YouTube a unei înregistrări video cu Rodrigo Rosenberg Marzano, un avocat asasinat în capitala Guatemalei la începutul acestei luni.
În înregistrarea video, Rosenberg îi acuză pe Colom, pe soţia acestuia şi pe secretarul lor privat că i-au ordonat uciderea. „Numele meu este Rodrigo Rosenberg Marzano şi dacă vedeţi sau ascultaţi acest mesaj este pentru că am fost asasinat de preşedintele Álvaro Colom”, spune avocatul, cu un calm deranjant, într-un mesaj care a fost văzut de milioane de oameni pe Internet.
Bani murdari şi droguri
Rosenberg l-a înregistrat cu patru zile înainte de a fi împuşcat, convins că va fi asasinat. Filmuleţul explică şi motivul aceastei crime. Era avocatul unui om de afaceri care, după ce a refuzat să acopere activităţile ilicite ale unei bănci de stat, a fost ucis împreună cu fiica sa.
Rosenberg subliniază modul în care a fost folosită banca de către soţia preşedintelui pentru a finanţa proiecte fictive, cât şi de către preşedinte pentru a spăla bani rezultaţi din comerţul cu droguri şi pentru a finanţa afaceri ilegale.
Preşedintele Colom a respins acuzaţiile. „Nu sunt traficant de droguri şi nici asasin sau celelalte lucruri care s-au spus despre mine”, a declarat el ca răspuns la înregistrare. Colom a afirmat că are conştiinţ