Mesajul a fost trimis. Multumesc!

28 MAI – RECUNOSTINTA NOASTRA EROILOR PATRIEI

Publicat in Ziua Constanta, marți 26 mai 2009 ·

28 MAI – RECUNOŞTINŢA NOASTRĂ EROILOR PATRIEI

Joi, 28 mai, sărbătorim Ziua Eroilor. Nu întâmplător, de Ziua Înălţării Domnului Isus Hristos se cinsteşte memoria celor care s-au jertfit pentru România. Acest eveniment marchează, în fiecare an, ziua când comemorăm pe cei căzuţi în războaie în marile conflagraţii mondiale, dar şi pe cei morţi în Războiul de Independenţă.

În această zi de sărbătoare naţională a poporului roman, la orele 12 00, în toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere.

Ne-am bucura să credem că toate cele 153.959 morminte ale eroilor români au fost deja îngrijite la această dată, iar glasul clopotelor va putea purta în eter apelul solemn pentru eternă recunoştinţă până în cele mai îndepărtate colţuri de pământ, oriunde şi-au dat obolul datoriei pentru ţară eroii cu nume şi cei fără de nume.

Există, de asemenea, tradiţia de a respecta mormintele cetăţenilor străini căzuţi pe teritoriul ţării noastre ( 132.034), indiferent dacă ne-au fost aliaţi sau inamici.

În Capitală, începând cu ora 12 00, vor avea loc ceremonii oficiale la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Memorialul Eroilor Neamului, situat în Parcul Carol I, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul Israelit „Filantropia“, Monumentul Eroilor Patriei, Parcela de onoare din cimitirul „Reînvierea“, Parcela eroilor de pe D.N.1 (Aleea Privighetorilor), Monumentul „ Ultimul Străjer al Capitalei“, Monumentul Eroilor Jandarmi şi Monumentul Pompierilor…

Pe timpul desfăşurării festivităţilor, la verticala Mormântului Ostaşului Necunoscut se va executa survolul spaţiului aerian cu formaţii de zbor aparţinând Forţelor Aeriene ale Armatei României.

Manifestări comemorative vor avea loc în toate localităţile din ţară în care sunt cimitir

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 20 minute
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 11 minute
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 9 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum 10 minute
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Cazare în Vama Veche. Cât costă 3 nopți în hotelul deschis de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Cancan acum o ora
În stațiunea Vama Veche, o nouă unitate turistică s-a deschis! Este vorba despre un hotel în care au investit Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor, dar și alte două familii apropiate lor. Cât costă cazarea pentru 3 nopți? Detaliile s

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°