Eu cred că fiecare moment de fericire este de unică folosinţă. Cel mult îi putem smulge folia de plastic care-l acoperă, aşa cum procedăm cu fiecare obiect cumpărat, numai că în cazul amintirilor păstrăm doar folia. Cel mai bun loc în care să-ţi înregistrezi viaţa este propria memorie, plus câteva poze, ca nişte indicii vagi pe traseul călătoriei spre începutul zilelor. Recompunerea în cele mai mici amănunte distruge magia, pentru că amintirile trăiesc tocmai din acele lacune împotriva cărora luptă. Şi ce cuvinte sugestive descriu acest procedeu! „To capture”, în engleză, sau „immortaliser”, în franceză. Adică, să faci tot posibilul să închizi frânturi de viaţă într-o cutiuţă şi până la urmă să obţii doar un pic de moarte.

Martori peste timp

Elena Georgescu

Filmarea momentelor fericite din viaţă ne permite, fie şi pentru câteva minute, chiar şi într-un mod supus artificialului, să inversăm sensul trecerii timpului. Nimeni nu-şi înregistrează nunta, botezul copilului sau o excursie pentru a le retrăi în sensul propriu al cuvântului, ca în peliculele SF în care oamenii plonjează într-o realitate virtuală. Rolul acestor înregistrări video este de a păstra şi de a recupera ceva din ce am fost. Şi nu doar pentru noi, ci şi pentru cei ce vin după noi. Eu mi-aş dori să existe înregistrări video de la nunta părinţilor mei, să le văd mişcările şi privirile, gesturile de tandreţe care au constituit punctele de plecare ale vieţii mele. Dacă le-am avea, am înţelege poate mai mult din ceea ce suntem.

Lăsăm moştenire nu doar bunuri sau bani, ci şi ceva din noi înşine. Gândiţi-vă la bunicii pe care nu-i mai aveţi, a căror amintire se destramă odată cu trecerea timpului, strânşi într-o poză ovală îngălbenită. Nu aţi vrea să ştiţi despre ei mai multe decât data naşterii şi a dispariţiei? La fel vor dori şi nepoţii noşt