De la “omul criminal” al lui Cesare Lombroso la tipologiile convocate în ultimul deceniu de oamenii legii pentru a preveni actele teroriste, firul discriminărilor operate de autorităţile europene pe criterii fiziologice, de rasă sau de religie parcurge trei secole şi validează o istorie a intoleranţei care pare să fi perforat bazele statului de drept. Sursa: Reuters

Rezultatele unui studiu publicat ieri de Institutul pentru o Societate Deschisă infirmă premisele pe care s-a construit acţiunea legală în Europa, după 11 septembrie 2001: tendinţa de a controla mai ales indivizii proveniţi din grupuri “periculoase” şi-a ratat spectaculos scopul.

Începem de aici: după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, profilaxia criminalităţii realizată în funcţie de rasă sau etnie a cunoscut o nouă perioadă de glorie. Nenumărate studii au demonstrat înmulţirea cazurilor în care, este doar un exemplu, cetăţeni musulmani s-au lovit de zelul autorităţilor. Autorităţi care operau în interiorul unor scheme comportamentale precise: adepţii islamişti sunt, din start, o sursă de suspiciuni şi, la limită, nişte potenţiali criminali.

“Prevenirea acţiunilor teroriste” a devenit sintagma-scut în mâinile statelor care au decis că drepturile indivizilor nu sunt tocmai intangibile dacă grupurile din care aceştia provin sunt percepute ca “periculoase”. Studiul publicat astăzi de Institutul pentru o Societate Deschisă indică în clar că profilaxia criminalităţii pe criterii de rasă este doar un instrument de PR menit să asigure cetăţenii că forţele de ordine chiar asta fac – asigură ordinea.

Logica e simplistă, dar eficientă: chiar publicul larg consideră că există anumite grupuri etnice predispuse să încalce legea. Satisfacerea opiniei comune a creat falsa impresie că libertăţile generale sunt protejate. În subsidiar însă, nenumărate procese au încep