Steaua şlefuieşte cu hărnicie toate epitetele ruşinii. Performanţa ei este măreaţă. Steaua reuşeşte să fie chiar mai cotonoagă decât campionatul cotonog la care ne este dat să fim martori. Semn că nu valoarea de excepţie a adversarilor i-a răpus pe stelişti. Dezastrul are numai şi numai cauze interne. Astfel, echipa care altădată reuşea să se impună în competiţii valoroase, în competiţii de toată frumuseţea, a ajuns acum oaia bearcă a cartierului.

Steaua a mai avut clătinări în istoria sa recentă. De fiecare dată însă, ajutată de meseriaşi autentici, a reuşit să evite prăbuşirea. Antecedentele de această natură şi posibila repetiţie i-au determinat pe suporterii stelişti să nu se alarmeze peste măsură la primele semne ale derapajului actual. Numai că, de această dată, cel care a luat-o razna rău de tot este chiar patronul echipei şi pe el nimeni nu are cum să-l mai facă bine. Gigi Becali a practicat minciuna la Steaua cu atâta osârdie încât, la un moment dat, fără să-şi dea seama, a ajuns să se mintă şi pe sine. Şi se minte cu atâta talent încât a ajuns chiar să creadă în propriile născociri.

Ultima umilinţă pe care nesăbuitul patron i-a pregătit-o Stelei atinge pur şi simplu Everestul ruşinii. Ideea fuzionării cu Unirea Urziceni este lucrare de diagnostic grav. Nici desfiinţarea echipei sau retrogradarea ei în vreo judeţeană a fotbalului nu cred că ar fi mai umilitoare decât fuziunea. Zvonul acesta, despre care în urmă cu câteva săptămâni am discutat într-o emisiune de televiziune, a apărut prin cafenelele Dorobanţilor. A fost lansat de nişte băieţi veseli care nu urmăreau altceva decât să-i ia peste picior pe stelişti şi pe credulul lor patron. Ironia nevinovată a devenit glumă viguroasă doar în combinaţie cu prostia. Altfel, o asemenea năzbâtie n-ar fi avut cum să ajungă în ambalajul discursului cu pretenţie de seriozitate.

G