Situaţie critică! Critică de tot! Aveam mare nevoie de banane! Mă pusese "ucigă-l toaca" să spun că ştiu cum se face tortul de banane şi mi-am aprins paie în cap.

Primi­sem, la un troc, un kilogram de pişcoturi. Proaspete şi minunat mirositoare, pişcoturile atrăgeau toate persoa­nele din casă, lucru ce mă în­grozea. Doream să fac ceva deosebit din ele şi îmi adusesem aminte, cu glas tare, cum se face tortul de pişcoturi cu cremă de banane. Atât mi-a trebuit! Toţi au intrat într-un fel de agitaţie ciudată, încât am fost nevoită să le promit că voi face ticălosul de tort. Da, promiţi, dar trebuie să te ţii de cuvânt! Şi cum cumpărătorului îi stă bine cu drumul lung şi ochii sfoară, m-am aşternut la cale.

Uite-aşa, am bântuit cam trei zile la rând, după-amiaza, că di­mineaţa mai şi munceam, şi n-am găsit nici ur­mă de banane. Ba o vânzătoare de la o cofetărie îmi zice răstit: "Fato! Acu' vrei banane? Unde-ai auzit că s-a băgat banane la vremea asta? Alea vin doar aproape de Crăciun! Bagă d'alea tari ca piatra şi verzi ca iarba. Tre' să le ţii două luni ca să se coa­că". Ce era să fac? Femeia avea drep­tate. I-am mulţumit şi am plecat spăşită.

A doua zi, la serviciu, una dintre colege îmi dă o idèe, şi anume să caut pe la un restaurant din centru. Ah! Când am auzit centru mi-am amintit imediat că aveam o fostă colegă de şcoală care era şefa unei mari cofetării de pe Calea Victoriei. Cum s-a terminat programul, am pus "cap-compas" Calea Victoriei şi până la Sala Palatului nu m-am mai oprit. M-am dus la colega mea, pe care a trebuit s-o aştept cam două ore, pentru că era plecată să facă aprovi­zio­nare cu îngheţată, pe care o procura direct de la fa­brică, sub stricta ei supra­veghere. Deh, cofetărie cu ştaif! Acolo ve­neau feţe simandicoase. Deci, în timpul ăsta mi-am făcut o idee de calitatea şi preţurile stofelor "Do­robanţul", d