Consiliul Concurentei a avizat si a trimis Comisiei Europene schema de ajutor de stat pentru restructurarea agentilor economici in dificultate din portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si al Ministerului Economiei (ME), se arata intr-un comunicat al autoritatii. Bugetul total estimat al schemei de ajutor de stat este de 180 milioane de euro, din care jumatate sunt prevazuti pentru acest an.
Daca valoarea ajutorului depaseste zece milioane de euro pentru un beneficiar trebuie notificata Comisia Europeana in vederea autorizarii. Numarul maxim estimat de beneficiari in cadrul schemei este de 50.
"Avizul emis de Consiliul Concurentei reprezinta inca un pas in colaborarea cu institutiile din Romania in vederea implementarii corecte a regulilor de ajutor de stat si, totodata, creaza premisele sprijinirii agentilor economici aflati in dificultate sa depaseasca aceste momente in care economia romaneasca, ca si cea mondiala, traverseaza o perioada de criza. Avand in vedere faptul ca aceasta schema a fost analizata, informal, de catre Comisia Europeana, ne asteptam ca autorizarea si implementarea masurii de sprijin sa se faca intr-un termen cat mai scurt”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
In cadrul acestei scheme pot beneficia de ajutor de stat intreprinderile mici si mijlocii (IMM), iar planul de restructurare trebuie aprobat, dupa caz, de AVAS sau ME.
Aceasta schema este continuta in proiectul de Hotarare de Guvern pentru instituirea unui mecanism de ajutor de stat privind restructurarea agentílor economici din portofoliul AVAS si al ME, in vederea depasirii efectelor crizei economico financiare mondiale. Actul normativ prevede acordarea de ajutoare de stat atat in cadrul schemei, cat si ajutoare individuale.
Bugetul intregului mecanism este in valoare d